EVOLUȚIA SPAȚIULUI ECLEZIASTIC A BISERICILOR DIN MOLDOVA INCEPĂND CU sec-XIV-lea PÎNĂ ÎN ZILELE NOASTRE, RAPORTATE LA RELAŢIA DUALISMULUI EXTINS
arh Doru Olaș
Cum putem cunoaşte un spaţiu ? Mişcându-ne în interiorul lui şi cunoscându-i vecinătăţile. Cunoaşterea este mişcarea în univers. Cunoaşterea prin mişcare defineşte universul, materia, spaţiul. Mişcarea defineşte cunoaşterea, aprioric, iar cunoaşterea prin mişcare defineşte spaţiul prin materie, post-aprioric. Mişcarea defineşte cunoaşterea apriorică prin succesiune, în care succesiunea este definită de schimbarea "vitezei" mişcarii, iar multiplicarea "vitezei" mişcării cunoaşterii apriorice defineşte cunoaşterea post-apriorică prin spaţiu. Mişcarea defineşte prin succesiune cunoaşterea apriorică şi defineşte prin multiplicare, post-aprioric, spaţiul , materia. Mişcarea prin succesiune defineşte cunoaşterea apriorică a "vitezei", iar prin multiplicare defineşte cunoaşterea post-apriorică a spaţiului prin materie. Mişcarea este nedeteminată prin succesiune (schimbare), iar materia este determinată prin multiplicare. Nedeterminismul prin succesiune defineşte spiritualul, iar determinismul prin multiplicare defineşte materia. Mişcarea este definită aprioric de cunoaşterea spirituală.
Cunoaşterea spirituală este definită de existenţa spirituală. Existenţa spirituală defineşte cunoaşterea spirituală prin relaţia de superviteză (R1), iar multiplicarea asimetrică a existenţei spirituale defineşte cunoaşterea materială . prin relaţia de superpoziţie (R2). Relaţia de superviteză (R1) este definită prin “viteză”=0, iar relaţia de superpoziţie (R2) este definită prin multiplicarea asimetricăa relației de superviteză (R1), intr-o infinitate de “poziţii”. Relaţia de superviteză (R1)=0 este definită prin inversul, sau prin multiplicarea asimetrică a relaţiei de superpoziţie (R2)= infinit, iar relaţia de superpoziţie (R2) este definită prin inversul, sau prin multiplicarea asimetrică a relaţiei de superviteză (R1). (R1)=1/(R2), (R1)=1/infinit=0 iar (R2)=1/(R1), (R2)=1/0=infinit. Cunoaşterea spirituală R1 este definită prin relaţia de superviteză (R1)=0, iar cunoaşterea materială R2 este definită prin relaţia de superpoziţie (R2)=infinit. Cunoaşterea apriorică este definită de succesiunea cunoaşterii materiale R2, diferite de infinit în cunoaşterea spirituală R1, diferită de 0, iar cunoaşterea post-apriorică este definită de multiplicarea asimetrică a cunoaşterii spirituale R1, diferită de 0 în cunoaşterea materială R2, diferită de infinit. Cunoașterea apriorică este definită de mișcarea către 0, iar multiplicarea asimetrică a mișcării către 0 definește cunoașterea post-apriorică către infinit. Cunoaşterea apriorică prin relaţia de succesiune, dintre cunoaşterea materială R2 şi cunoaşterea spirituală R1 defineşte existenţa spiritual-materială, iar cunoaşterea post-apriorică prin relaţia de multiplicare asimetrică dintre cunoaşterea spirituală R1 şi cunoaşterea materială R2 defineşte existenţa material-spirituală. Cunoaşterea apriorică este definită prin relaţia de succesiune dintre cunoaşterea materială (R2) şi cunoaşterea spirituală (R1), iar cunoaşterea post-apriorică este definită prin relaţia de multiplicare dintre cunoaşterea spirituală (R1) şi cunoaşterea materială (R2). Cunoaşterea apriorică prin relaţia de succesiune dintre (R2-R1) defineşte “viteza” diferită de 0, prin mişcare iar cunoaşterea post-apriorică prin relaţia de multiplicare dintre (R1-R2) defineşte “poziţia” diferită de infinit, prin spaţiu. Cunoaşterea apriorică prin relaţia dintre (materie R2-spirit R1), defineşte relaţia de succesiune, iar cunoaşterea post-apriorică prin relaţia dintre (spirit R1-materie R2) defineşte relaţia de multiplicare. Cunoaşterea apriorică prin relaţia de succesiune (R2-R1), dintre materie (R2) şi spirit (R1), defineşte existenţa spiritual-materială R1, prin “viteza” de schimbare a “poziţiei” spaţiului, iar cunoaşterea post-apriorică prin relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2), dintre spirit (R1) şi materie (R2), defineşte existenţa material-spirituală R2, prin “poziţionarea” sau materializarea vitezei în spaţiu. Relaţia de multiplicare simetrică dintre cunoaşterea spirituală R1 şi cunoaşterea materială R2 defineşte existenţa primordială, iar relaţia de multiplicare simetrică dintre cunoaşterea apriorică şi cunoaşterea post-apriorică defineşte existenţa primordial materială şi spirituală. Cunoaşterea apriorică este definită prin percepţie, iar cunoaşterea post-apriorică este definită prin observaţie. Percepţia este apriorică, iar observaţia este post-apriorică.
Cunoaşterea apriorică este definită de cunoaşterea existenţei spirituale. Cunoaşterea spirituală , defineşte adevărul spiritual, iar multiplicarea asimetrică a adevărului spiritual defineşte cunoaşterea materială a adevărului material. Cunoaşterea spirituală este definită de adevărul spiritual (R1)=0 prin spirit şi cunoaşterea materială este definită de adevărul material (R2)=infinit prin materie, iar cunoaşterea apriorică este definită de adevărul perceput diferit de (R1)=0 prin "viteza" şi cunoaşterea post-apriorică este definită de adevărul observat diferit de (R2)=infinit prin "poziţie" spaţiu.
- Memoria cunoaşterii apriorice a existenţei spirituale defineşte conştienţa. Omul faţă de alte entităţi poate să-şi definească existenţa prin conştienţă. Odată cu conştientizarea existenţei, apare percepţia cunoaşterii apriorice, prin relaţia dintre materie si spirit şi observaţia cunoaşterii post-apriorică, prin relaţia dintre spirit şi materie. Omul îşi defineşte existenţa prin relaţia dintre cunoaşterea apriorică a existenţei material-spirituale şi cunoaşterea post-apriorică a existenţei material-spirituale. Cunoaşterea apriorică a existenţei spiritual-materiale este definită prin percepţia mişcării, simţurilor, iar cunoaşterea post-apriorică a existenţei material-spirituale este definită prin observaţia spaţiului.
1. Omul îşi raportează adevărul spiritual prin cunoaşterea spirituală, iar adevărul material prin cunoaşterea materială, în care adevărul material este definit prin multiplicarea asimetrică a adevărului spiritual. Omul îşi raportează universul adevărului material, prin infinitul din partea stângă, egal cu infinitul din partea dreaptă. Omul îşi raportează adevărul material, printr-un singur adevăr, cel al pătratului, ale cărui laturi sunt egale prin infinit. Dacă adevărul material este definit prin infinit, atunci adevărul spiritual este definit prin inversul, sau prin multiplicarea asimetrică a adevărului material infinit. 1/infinit=0, iar adevărul material este definit prin inversul adevărului spiritual 1/0=infinit. Adevărul spiritual este definit prin 0, iar adevărul material este definit prin infinit. Adevărul spiritual defineşte existenţa spirituală printr-un pătrat “gol”, ale cărui laturi sunt egale cu 0, iar adevărul material defineşte existenţa materială printr-un pătrat “plin” material, ale cărui laturi sunt egale prin infinit.
- Relaţia de multiplicare simetrică dintre adevărul spiritual al pătratului “gol” şi adevărul material al pătratului “plin” este definită prin relaţia spirituală şi materială primordială. Existenţa spirituală şi materială primordială este definită de relaţia de multiplicare simetrică, prin produsul dintre cunoaşterea spirituală a relaţiei de superviteză (R1)=0 şi cunoaşterea materială a relaţiei de superpoziţie (R2)=infinit, ∞ x 0 = 1. Existenţa spirituală şi materială primordială defineşte starea de neentropie absolută, a marelui big bang. (Fig.a)
2. Omul îşi raportează existenţa la relaţia dintre adevărul spiritual, al pătratului “gol”=0 şi adevărul material, al pătratului “plin” = infinit, dar îşi defineşte existenţa prin relaţia dintre cunoaşterea apriorică prin adevărul perceput şi cunoaşterea post-apriorică prin adevărul observat, în care adevărul perceput este definit prin multiplicarea simetrică a unei părţi din adevărul spiritual, iar adevărul observat este definit prin multiplicarea asimetrică a adevărului perceput.
Cunoaşterea apriorică a adevărului perceput este definită prin existenţa spiritual-materială, iar cunoaşterea post-apriorică a adevărului observat este definită prin existenţa material-spirituală. Adevărul spiritual prin multiplicare simetrică defineşte adevărul perceput al existenţei spiritual-materiale, iar adevărul perceput prin multiplicare asimetrică defineşte adevărul observat al existenţei material-spirituale.
Adevărul perceput al existenţei spiritual-materiale este definit prin cunoaşterea apriorică a celor cinci simţuri iar adevărul observat este definit prin cunoaşterea post apriorică a spaţiului, a celor trei dimensiuni - lungime, lăţime şi înălţime. Cunoaşterea post-apriorică a spaţiului este definită prin relaţia dintre cunoaşterea materială prin lungime şi lăţime, iar cunoaşterea spirituală este definită prin înălţime.
2.a. Adevărul perceput este definit prin multiplicarea simetrică a unei părţi din adevărul spiritual, în adevărul perceput, a celor cinci cunoaşteri apriorice, a celor cinci simţuri. Omul îşi defineşte adevărul perceput al celor cinci cunoaşteri apriorice prin pătratul “gol” perceput. Pătratul “gol” perceput este definit prin multiplicarea simetrică a unei părţi din pătratul “gol” al adevărului spiritual = 0, în pătratul “gol” al adevărului perceput prin cele cinci cunoaşteri apriorice. Vom împărţi pătratul universului “gol” perceput, în segmentele celor cinci simţuri ale cunoaşterii apriorice. Cele cinci simţuri sunt date aprioric, înnăscute, nu dobândite. (Fig.1)
2.b. Adevărul observat este definit prin inversul sau prin multiplicarea asimetrică a pătratului “gol” al adevărului perceput a celor cinci cunoaşteri apriorice. Inversarea celor cinci cunoaşteri apriorice prin relaţia 1/5=2, defineşte pătratul adevărului observat “plin” prin două adevăruri, un adevăr “gol” perceput şi un adevăr “plin” observat. Relaţia dintre adevărul observat = 2 (1/5 perceput = 2 observat) şi adevărul perceput = 5 (1/2 observat=5 perceput) este definită relaţia de multiplicare asimetrică. Relaţia de multiplicare simetrică dintre adevărul perceput şi adevărul observat defineşte relaţia de simetrie dintr-un pătrat, prin relaţia dintre triunghiul adevărului perceput şi triunghiul adevărului observat sub raportul a/b=1. (Fig.b) Relaţia de multiplicare simetrică dintre adevărul perceput “gol” şi adevărul observat “plin” defineşte existenţa spiritual-materială primordială a neentropiei latente, a micului big bang. (Fig.b) Relaţia de multiplicare simetrică defineşte existenţa material și spirituală primordială, prin produsul dintre cunoaşterea adevărului perceput al celor cinci cunoaşteri apriorice şi adevărul observat a celor doua cunoaşteri post-apriorice. 5 x 2=1. Omul îşi raportează existenţa primordială, prin marele big bang, al neentropiei absolute, şi îşi defineşte existenţa material și spiritual primordială prin micul big bang, al neentropiei latente. (Fig.b)
Memoria cunoaşterii apriorice a adevărului spiritual defineşte conştienţa. Conştientizându-şi existenţa raportată la cunoaşterea apriorică a existenţei spirituale prin Dumnezeu, omul poate interveni în schimbarea universului, în căutarea adevărului absolut al existenţei spirituale. Omul, prin conştienţa cunoaşterii apriorice , îşi defineşte universul. Omul îşi defineşte adevărul universului prin mişcarea cunoaşterii apriorice a celor cinci simţuri, spre cunoaşterea adevărului spiritual.
Relaţia de multiplicare simetrică dintre adevărul perceput al existenţei spiritual-materiale, pătratul “gol” şi adevărul observat al existenţei material-spirituale, pătratul “plin” defineşte existenţa spiritual-materială primordială, prin produsul dintre 5 x 2=1, dintr-un pătrat sub raportul a/b=1. Multiplicare asimetrică a pătratului celor cinci cunoaşteri apriorice definește relația dintre cunoașterea apriorică a celor cinci simțuri și cunoașterea post-apriorică a celor trei dimensiuni. Relația de multiplicare asimetrică dintre cunoașteri apriorică a celor cinci simțuri și cunoașterea post-apriorică a celor trei dimensiuni defineşte existenţa material - spirituală a universului nostru, prin relaţia dintr-un dreptunghi, în care o latură este definită prin cunoaşterea apriorică a celor cinci simţuri, iar cealaltă latură este definită de cunoaşterea post-apriorică a spaţiului, a celor trei dimensiuni. Relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2) este definită prin relația dintre relația spirituală R1,și relația materială R2 în care relația R1 este definită prin înălțime și relația R2 este definită prin lungime și lățime. Spațiul prin cele trei dimensiuni este definit prin cunoaștere post-apriorică R2 , iar cele cinci simțuri sunt definite prin cunoașterea apriorică R1. Relația de multiplicare asimetrică (R1-R2) dintre cele cinci cunoașteri apriorice R1 și cele trei cunoașteri post-apriorice R2 , sub raportul 5/3=1,618 defineşte existenţa material-spirituală a universului nostru.
Mişcarea prin cunoaşterea apriorică a celor cinci simţuri defineşte spaţiul celor trei cunoaşteri post-apriorice. Prin mişcarea cunoaşterii apriorice perpendicular pe laturile pătratului, ale cărui laturi sunt împărţite în cinci segmente egale, vom avea 10 relaţii de spaţii, de vecinătăţi. (Fig.2)
Prin parcurgerea aceluiaşi pătrat cu o mişcare a cunoaşterii apriorice în diagonală, vom avea 14 relaţii de vecinătăţi. Acesta este maximul de relaţii de vecinătăţi care pot exista într-un pătrat al celor cinci cunoaşteri apriorice, dintre toate parcursurile. (vezi Fig.3)
Mişcarea cunoaşterii apriorice o definim prin mişcarea de diagonală.
Mişcarea în diagonală, în orice pătrat ale cărui laturi sunt împărţite în cinci segmente, cunoaşteri, mulţimea vecinătăţilor se înscrie într-un dreptunghi al raportului, dintre cele cinci cunoaşteri apriorice percepute şi cele trei cunoaşterile post-apriorice observate.
Dreptunghiul mulţimii vecinătăţilor are între laturile sale raportul de aur, A/B= 1,618. Relaţia dintre cele cinci cunoaşteri apriorice percepute R1 şi cele trei cunoaşteri post apriorice observate, sub raportul 5/3=1,618 defineşte existenţa material - spirituală a universului nostru. (vezi Fig.4)
Mişcarea de diagonală prin relaţia de multiplicare simetrică dintre adevărul perceput al pătratului “gol” şi adevărul observat al pătratului “plin” defineşte existenţa material-spirituală primordială a micului big bang, iar mişcarea de diagonală prin relaţia de multiplicare asimetrică, dintre adevărul perceput al pătratului “gol” şi adevărul observat al pătratului “plin” defineşte dreptunghiul existenţei material-spirituale, a universului nostru.
Existenţa material-spirituală a universului nostru este definită prin relaţia dintr-un dreptunghi al cărui raport între laturile sale A/B=1,618.
Relaţia de multiplicare asimetrică, dintre pătratul “gol” şi pătratul “plin” defineşte şirul lui Fibonacci, în care suma a doi termeni alăturaţi este egală cu al treilea termen (1”GOL”+1”PLIN” = 2, 2+1=3, 2+3=5), în care suma a două pătrate alăturate, egală cu un al treilea pătrat, defineşte dreptunghiul al cărui raport între laturi, A şi B, defineşte raportul de aur sau raportul divin, A\B=1,618. (vezi Fig.5)
Concluzii.
Omul percepe adevărul printr-un pătrat “gol” şi observă adevărul printr-un pătrat”plin” dar îşi defineşte existenţa prin relaţia de multiplicare asimetrică dintre pătratul “gol” şi pătratul “plin” în relaţia dintr-un dreptunghi dintre triunghiul “gol” şi triunghiul “plin”. (fig.5)
Omul percepe cunoaşterea apriorică, printr-un singur adevăr al celor cinci simţuri şi observă cunoaşterea post-apriorică, prin două adevăruri, în care devărul „gol„ R1 este definit prin înălţime, iar adevărul „plin„ R2 este definit prin (lungime, lăţime) .
Adevărul perceput al pătratului celor cinci cunoaşteri apriorice, prin mişcarea de diagonală, transformă pătratul perceput într-un dreptunghi observat.
Cunoaşterii apriorică a celor cinci cunoaşteri apriorice definește singurul adevăr prin înălţime. Înălţimea adevărului perceput a celor cinci cunoaşteri apriorice defineşte mişcarea cunoaşterii apriorice sau mişcarea de diagonală.
Mişcarea cunoaşterii apriorice sau mişcarea înălţimii este definită prin înălţare sau schimbarea înălţimii prin succesiunea înălţimilor. Succesiunea înălţimilor cunoaşterilor apriorice, prin viteza =0 defineşte existenţa spirituală a unei infinităţi nedeterminate de spaţii observate, iar succesiunea înălţimii prin viteza celor cinci cunoaşteri apriorice definesc o finitate observabilă de spaţii, a celor trei cunoaşteri post apriorice.
Succesiunea prin înălţare cu superviteza (R1)=0 defineşte existenţa spirituală (R1), iar multiplicarea asimetrică a înălţării supervitezei(R1)=0, defineşte superpoziţia (R2)=infinit, a existenţei materiale (R2).
Înălţarea prin succesiunea mişcării de diagonală a celor cinci cunoaşteri apriorice defineşte în dreptunghiul observat de-o parte şi de alta a sa două vecinătăţi a două adevăruri ale cunoaşterii materiale, în care un adevăr este definit prin lungime iar celălalt adevăr este definit prin lăţime. (Fig. 2,4)
Spaţiul cunoaşterii post-apriorice este definit prin existenţa material-spirituală R2, de relaţia dintre cunoaşterea spirituală (R1) prin înălţime şi cunoaşterea materială (R2) prin lungime şi lăţime, iar simţurile celor cinci cunoaşteri apriorice sunt definite prin existenţa spiritual-materială de relaţia dintre cunoaşterea materială (R2) şi cunoaşterea spirituală (R1).
Lungimea şi lăţimea spaţiului sunt raportate la înălţime, înălţimea prin cunoaşterea apriorică este raportată la cunoaşterea spirituală, iar cunoaşterea spirituală este raportată la adevărul existenţei spirituale prin Dumnezeul relaţiei de superviteză (R1)=0. Înălţimea prin înălţare, prin succesiune, va tinde spre 0. Înălţimile vor tinde să schimbe spaţiul prin mişcarea de diagonală, cu superviteza (R1)=0.
Lungimea şi lăţimea sunt definite orizontal prin două adevăruri iar înălţimea este definită vertical printr-un singur adevăr. Spaţiul dreptunghiului observat al existenţei universului nostru, este definit prin relaţia dintre 1. cunoaşterea spiritual-materială apriorică pe verticală, prin mişcarea de succesiune, înălţare şi 2. cunoaşterea material-spirituală, post-apriorică orizontală, prin multiplicarea asimetrică a înălţimii pe lungime şi lăţime.
Succesiunea cunoaşterii apriorice defineşte mişcarea de diagonală, prin viteză, iar multiplicarea asimetrică a vitezei cunoaşterii apriorice, defineşte poziţionarea “vitezei” înălţimii, prin lungime şi lăţime.
Înălţimea este definită prin multiplicarea simetrică a înălţării sau a succesiunii, iar lungimea şi lăţimea sunt definite prin multiplicarea asimetrică a înălţimii.
Mişcarea de diagonală prin succesiunea cunoaşterii apriorice a supervitezei (R1)=0, va defini o infinitate de înălţimi a unei infinităţi de spaţii. Cunoaşterea apriorică a supervitezei (R1)=0 defineşte cunoaşterea spirituală, iar cunoaşterea post-apriorică a superpoziţiei (R2)=infinit defineşte cunoaşterea materială. Omul, prin conştienţa mişcării de diagonală a cunoaşterii spirituale =0, poate să-şi găsească spaţiul existenţei spirituale prin înălţare, la fel ca Iisus prin Înălţarea la Dumnezeu.
Omul, în funcţie de mişcarea de diagonală a numărului multiplicărilor asimetrice a înălţimii cunoaşterilor apriorice, 5,10, 58, infinit, îşi defineşte existenţa material-spirituală în căutarea existenţei materiale. Spaţiul se dilată orizontal, spre infinit, prin multiplicare asimetrică a înălţimii şi se contractă vertical, spre 0, prin succesiunea înălţării.
În grafica exemplelor de mai jos, ne-am limitat exemplificările la relaţia de multiplicare asimetrică a înălţimii spaţiului existenţei material-spirituale, spre infinitul existenţei materiale, şi nu la relaţia de succesiune a înălţării existenţei spiritual-materiale, spre zeroul existenţei spirituale. (Fig. 5.a., 5.b., 5.c., 5.d.)
Mişcarea de diagonală curbă, în pătratele graficului şirului lui Fibonacci, duce la formarea unei spirale. Această spirală a mişcării de diagonală poate fi regăsită în multe aspecte ale naturii, ale cosmosului şi universului. (vezi Fig.6)
Fig. 6
Exemplul prin care cunoaşterea post-apriorică a “spaţiului” este definită prin multiplicarea asimetrică (inversul) cunoaşterii apriorice a “vitezei”. Cunoaşterea post-apriorică defineşte spaţiul prin perspectiva observată, clasică, de şcoală, iar cunoaşterea apriorică defineşte „spațiul„ prin perspectiva percepută a mişcării în spaţiu.
Perspectiva observată a spaţiului este definită prin cele patru linii de fugă care pornesc de la observator şi se întâlnesc în punctul de fugă infinit, iar inversarea perspectivei observate prin multiplicare asimetrică , 1/∞=0, defineşte perspectiva percepută prin cele patru linii de fugă care se întălnesc în 0.
Perspectiva percepută este raportată la observatorul în mişcare, a cărui punct de fugă porneşte din observator şi se măreşte spre spaţiu, în funcţie de viteza cu care observatorul se deplasează în spaţiu. Dacă vedem o casă în depărtare, prin observaţie, poziţionăm casa într-un spaţiu al perspectivei punctului de fugă infinit, din spatele casei, iar dacă ne deplasăm spre casă cu o anumită viteză, vom percepe casa mărindu-se în funcţie de apropierea faţă de ea, într-un „spațiu„ al perspectivei percepţiei punctului de fugă 0, din fața casei. Perspectiva observată este definită prin infinitul din spatele casei, iar perspectiva percepută este definită prin 0 din fața casei. Omul îi este dat aprioric cunoașterea faței casei , iar post-aprioric spatele casei prin infinit.
Observaţia, defineşte perspectiva spațiului spre infinit, iar percepţia defineşte perspectiva mişcării „spațiului„ spre viteza=0. Viteza = 0, este definită când observatorul este atât casă cât şi observator, atât “poziţie” prin perspectiva observată, cât şi “viteză” prin perspectiva percepută. Mișcarea spre 0 definește cunoașterea apriorică, iar multiplicarea asimetrică a mișcării spre 0 definește cunoașterea post-apriorică spre infinit.
Casa observată este definită printr-o infinitate de case din spatele ei, definite de multiplicare asimetrică a casei observate, în case tot mai mici, până la întâlnirea punctelor de fugă în infinit, iar casa percepută este definită prin succesiunea mărimilor lor în funcţie de viteza de deplasare a observatorului spre casă, pănă la întălnirea lor în 0. Omul prin constiinta supervitezei (R1), caută post-aprioric cunoaşterea cât mai rapidă a casei. Conștiența este definita prin memoria cunoasterii apriorice a miscarii cu superviteza (R1)=0. Mişcarea prin conștiență, defineşte aprioric cunoaşterea perspectivei percepute a casei Raiului şi post-aprioric cunoaşterea perspectivei observate a casei spațiului. Mişcarea defineşte aprioric cunoaşterea spirituală şi post-aprioric cunoaşterea materială, prin multiplicarea asimetrică a aprioricului cunoaşterii spirituale. Spaţiul ca și universul este definit prin mişcare, succesiune, iar succesiunea este definită de conștiența cunoașterii apriorice a existenței spirituale a casei Raiului. Succesiunea definește înălțarea , iar înălțarea prin multiplicare simetrică definește înălțimea, iar înălțimea prin multiplicare asiemtrică definește lungimea și lățimea. Conștiența succesiunii , înălțarii, prin multiplicare asimetrică definește spațiul. Omului îi este dată, cunoaşterea casei spiriuale (a Raiului) , aprioric, prin conștiența înălțării succesiunii, pe care o caută, post-aprioric prin multiplicare asimetrică a înălțării, printr- o infinitate de case materiale. În căutarea cunoaşterii casei Raiului, omul este definit de conștiența cunoaşterii apriorice a acelei case, prin care să se suprapună cu conștiența.
Omul îşi defineşte existenţa prin relaţia dintre percepţia cunoaşterii apriorice a perspectivei mişcării şi observaţia cunoaşterii post-apriorice a perspectivei stării de colaps. Omul este definit de perspectiva mişcării percepute prin starea de grație, iar de perspectiva observată prin starea de colaps. Perspectiva observată definește starea de colaps a existentei material-sprituale prin spațiu, materie, iar perspectiva percepută definește starea de grație, a existenței spiritual-materiale prin mișcare, spirit. Spațiul este definit prin materie, iar mișcarea prin spirit. Omul prin mișcare iși caută starea de grație a existentei spirituale, iar prin spațiu își găsește starea de colps a existenței material-spirituale. Omul prin vitezele înălțimii, tot mai mari de deplasare a " mașinii sau a internetului„,își gasește doar starea de de colaps, iar prin vitezele înălțării îți gasește starea de grație. Cunoașterea post-apriorică a vitezei înălțimii perspectivei observate, prin viteza mașinii, sau viteza internetului este limitată de viteza luminii = 300 000 000 Km/sec, iar cunoașterea apriorică a vitezei înălțării perspectivei percepute prin simțuri este nelimitată de superviteza (R1)=0. Omul iși va cunoaște casa Raiului prin conștiența vitezelor simțurilor percepute, mai mari ca viteza luminii și nu prin cunoașterea post-apriorică a vitezelor luminii, prin care observăm spațiul din mașină. Omul iși va cunoaște starea de grație spirituală a casei Raiului prin supervitezelor înălțării , iar starea de colaps a casei spațiului prin subvitezele și vitezele înălțimii luminii. Omul prin perspectiva perceputa iși va gasi starea de grație spiritual-materială , iar prin perspectiva observată iși va găsii starea de grație material-spirituală, sau starea de colps. Starea de colaps este definită de adevarul vitezei luminii (subviteze), iar starea de grație este definita de adevarul vitezelor mai mari ca viteza luminii (superviteze). Omul iși definește existenta material &spirituala, prin relatia dintre starea de colaps a existenței material-spirituale și starea de grație a existenței spiritual-materiale. Omul iși definește existenta material &spirituală, prin relația dintre spațiu prin materie și mișcare prin spirit, în care spiritul este definit prin antimaterie. Universul este definit prin relația dintre materie și antimaterie.
Perspectiva cunoaşterii post-apriorice poate fi observată în picturile realiste, iar perspectiva cunoaşterii apriorice poate fi observată în picturile iconice. Un scaun în pictura “reală” este definit prin perspectiva observată a celor patru puncte de fugă spre infinit, iar un scaun în pictura iconică este definit prin perspectiva inversă, prin perspectiva percepută a celor patru puncte de fugă spre 0.
Perspectiva observată prin infinit este definită perspectiva materială, iar perspectiva percepută prin 0 este definită perspectiva spirituală. Reprezentările spaţiului în frescele bisericilor pictate sunt definite prin perspectiva spirituală. (Fig. 6.a. şi 6.b.)
Omul îşi defineşte existenţa “reală” prin perspectiva observată şi îşi defineşte existenţa “spirituală” prin perspectiva percepută. Omul observă lungimile de undă material-spirituale ale luminii “văzute” şi nu observă lungimile de undă spiritual-materiale ale luminii “nevăzute”. (Vezi experimentul cu fantele.) Omul observă perspectiva materială și percepe perspectiva spirituală. Omul observă spațiul subviezelor, lungimilor de undă material-spirituale ale luminii “văzute”prin perspectiva materială și nu observă spațiul supervitezelor, lungimilor de undă spiritual-materiale ale luminii “nevăzute” prin perspectiva spirituală. Adevărul observat este definit prin multiplicarea asimetrică a adevărului perceput, într-un spaţiu al cărui raport dintre materie și spirit face posibilă existenţa universului nostru.
Omul îşi defineşte adevărul spiritual prin adevărul perceput, iar adevărul perceput prin adevărul actului liturgic. Omul îşi defineşte adevărul observat prin spaţiu, iar adevărul perceput prin adevărul liturgic. Spaţiul perceput prin actul liturgic defineşte spaţiul eclezial. Omul îşi găseşte adevărata cale prin relaţia dintre adevărul perceput al actului liturgic şi adevărul observat al spaţiului eclezial. Spaţiul unde omul îşi conştientizează existenţa prin adevărul perceput este spaţiul universului existenţial, iar spaţiul unde omul îşi conştientizează existenţa prin actului liturgic este spaţiul eclezial al bisericii.
Biserica este materializarea cunoaşterii apriorice a existenţei spirituale prin actul liturgic. Prin actul liturgic, biserica este reprezentarea comuniunii dintre spirit şi materie, este spaţiul prin care omul îşi defineşte existenţa în raport cu adevărul absolut. Biserica este spaţiul în care omul îşi găseşte starea de graţie spiritual-materială în căutarea stării de graţie a existenţei spirituale.
Omul a căutat, caută şi va căuta acel spaţiu prin al cărui raport îşi va găsi starea de graţie spirituală, a desăvârşirii în veşnicia Raiului. Pentru a-şi găsi starea de graţie spirituală, omului i s-a dat aprioric cunoaşterea spirituală a lui Dumnezeu prin conştienţă.
Fizica cuantică defineşte prin relaţia de inseparare, relaţia dintre “(undă sau viteză) şi (corpuscul sau poziţie)”. Relaţia de inseparare cuantică dintre “viteză” şi “poziţie” defineşte relaţia de dualitate. Relaţia de dualitate dintre “ viteză” şi “poziţie” defineşte universul nostru material şi spiritual, în care “viteza” o definim prin relaţia spirituală R1, iar “poziţia” o definim prin relaţia materială R2. Relaţia spirituală R1 este definită aprioric de superviteza (R1) =0, iar relaţia materială R2 este “dobândită” post-aprioric prin multiplicarea asimetrică a supervitezei (R1)=0 în superpoziţia (R2)=infinit, prin R2=1/R1, R2=1/0=infinit, iar R1=1/R2, R1=1/infinit=0.
Relaţia spirituală R1 defineşte, prin relaţia dintre R2 (poziţie)-R1 (viteză), relaţia dualismului spiritual-material R1, iar relaţia materială R2 defineşte, prin relaţia dintre R1(viteză)-R2(poziţie), relaţia dualismului material-spiritual R2. Relaţia dintre dualismul spiritual-material R1 şi relaţia dualismului material-spiritual R2 defineşte relaţia dualismului extins R. Relaţia dualismului spiritual-material R1 prin relaţia dintre R2 (poziţie) şi R1 (viteză) defineşte relaţia de succesiune (R2-R1), iar relaţia dualismului material-spiritual R2 prin relaţia dintre R1(viteză) şi R2 (poziţie) defineşte relaţia de multiplicare (R1-R2). Relaţia de succesiune este definită aprioric de relaţia de superviteză (R1) =0 prin raportul R2/R1=0, iar relaţia de multiplicare este definită post-aprioric de relaţia de superpoziţie (R2)=infinit prin raportul R1/R2=infinit.
1. Relaţia de succesiune prin relaţia de superviteză (R1) a raportului R2/R1=0 defineşte existenţa spirituală R1.
2. Relaţia de multiplicare asimetrică prin relaţia de superpoziţie (R2) a raportului R1/R2=infinit defineşte existenţa materială R2.
3. Relaţia de multiplicare simetrică prin produsul dintre R1xR2=1 defineşte existenţa primordială R2*.
4. Relaţia de succesiune prin raportul R2/R1 diferit de 1 şi 0, defineşte existenţa spirituală-materială R1.
5. Relaţia de multiplicare asimetrică prin raportul R1/R2 diferit de 1 şi infinit defineşte existenţa material-spirituală R2. Universul nostru este definit prin relaţia dualismului extins R dintre relaţia de succesiune a dualismului spiritual-material R1 şi relaţia de multiplicare asimetrică a dualismului material-spiritual R2. Relaţia de superviteză (R1)=0 defineşte prin relaţia de succesiune sub raportul R2/R1=0, dualismul spiritual R1, iar sub raportul R2/R1 diferit de 1 şi 0 dualismul spiritual-material R1. Relaţia de superpoziţie (R2) =infinit, defineşte prin relaţia de multiplicare asimetrică, sub raportul R1/R2=infinit, dualismul material R2, iar sub raportul R1/R2 diferit de 1 şi infinit, dualismul material-spiritual R2. Relaţia de superpoziţie (R2) =infinit, defineşte prin relaţia de multiplicare simetrică, sub produsul R1(0) x R2(infinit)=1, dualismul material R2* primordial al marelui big bang, iar sub produsul R1(0,618) R2(1,618) = 1, dualismul material-spiritual R1* primordial, al micului big bang.
Relaţia dintre dualismul spiritual-material R1, prin relaţia de superviteză (R1), defineşte prin inversul ei, relaţia dualismului material R2, a relaţiei de superpoziţie (R2). Relaţia dualismului extins, dintre dualismul spiritual-material R1 şi dualismul material-spiritual R2, este definită prin relaţia de invers simetric. Relaţia de invers simetric este definită prin relaţia “în oglindă” sau a “mănuşii întoarse pe dos”. Relaţia de invers simetrică sau “în oglindă” defineşte relaţia de insimetrie asimetrică. Relaţia de insimetrie asimetrică este definită prin relaţia dintr-un dreptunghi dintre cele două triunghiuri faţă de diagonală, iar relaţia de insimetrie simetrică este definită prin relaţia dintr-un pătrat dintre cele două triunghiuri faţă de diagonală.
Relaţia de insimetrie asimetrică defineşte, prin relaţia dintr-un dreptunghi, sub raportul R2/R1 diferit de 1 şi 0, triunghiul dualismului spiritual-material R1, al existenţei spiritual-materiale, iar sub raportul R1/R2 diferit de 1 şi infinit, triunghiul dualismului existenţei material-spirituale R2, al existenţei material-spirituale.
Relaţia de insimetrie simetrică defineşte în relaţia dintr-un pătrat, sub produsul R1xR2=1 şi R2xR1=1, simetria dintre triunghiul dualismului spiritual-material R1, al existenţei spiritual-materiale primordiale şi triunghiul dualismului material-spiritual R2, al existenţei material-spirituale primordiale, sub raportul R1/R2=1. (Fig. 7.a.).
Relaţia de insimetrie asimetrică dintre triunghiul dualismului spiritual-material R1, şi triunghiul dualismului material-spiritual R2, defineşte dualismul extins al existenţei material & spirituale, iar relaţia de insimetrie simetrică dintre triunghiul dualismului spiritual-material R1 şi triunghiul dualismului material-spiritual R2 defineşte existenţa primordială.
Raporturile sunt definite ca informaţii, iar informaţiile definesc cunoaşterea. Relaţia de succesiune (R2-R1) prin raportul R2/R1 = 0 defineşte cunoaşterea spirituală a relaţiei de superviteză (R1)=0, iar relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2) prin raportul R1/R2= infinit defineşte cunoaşterea materială a relaţiei de superpoziţie (R2)=infinit. Relaţia de succesiune (R2-R1) prin raportul R2/R1 cuprinsă între 1 şi 0 defineşte cunoaşterea spiritual-materială apriorică, iar relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2) prin raportul R1/R2 cuprins între 1 şi infinit defineşte cunoaşterea material-spirituală post-apriorică.
Cunoaşterea apriorică defineşte existenţa spiritual-materială prin relaţia dintre cunoaşterea materială R2 şi cunoaşterea spirituală R1, iar cunoaşterea post-apriorică defineşte existenţa spiritual-materială prin relaţia dintre cunoaşterea materială şi cunoaşterea spirituală.
Memoria cunoaşterii apriorice defineşte conştienţa iar memoria cunoaşterii post-apriorice defineşte gândirea. Dualismul material-spiritual R2, prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre cunoaşterea apriorică R1 şi cunoaşterea post-apriorică R2, defineşte existenţa material-spirituală, în care cunoaşterea apriorică este dată de cele cinci simţuri, iar cunoaşterea post-apriorică este dobândită prin cele trei elemente care definesc spaţiul - lungime, lăţime şi înălţime. Existenţa material-spirituală este definită de relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2) prin raportul dintre R1/R2=1,618,în care R1=5 iar R2=3, 5/3=1,618.
Dualismul material-spiritual R2, defineşte spaţiul, prin relaţia de insimetrie asimetrică a relaţiei de multiplicare asimetrică, sub raportul dintre R1/R2=1,618. Relaţia de multiplicare asimetrică a dualismului material R2, definieşte existenţa material-spirituală prin perspectiva observaţiei luminii “văzute”. (Fig.7.b.)
Relaţia de multiplicare asimetrică prin raportul cunoaşterii post-apriorice R1/R2, defineşte observaţia, iar relaţia de succesiune prin raportul cunoaşterii apriorice R2/R1, defineşte percepţia.
Omul îşi defineşte adevărul material-spiritual, prin observaţie şi adevărul spiritual-material prin percepţie.
1. Adevărul material absolut este definit de cunoaşterea materială a relaţiei de superpoziţie (R2), prin raportul R1/R2=infinit, iar adevărul material-spiritual observat este definit de cunoaşterea post apriorică prin raportul R1/R2 cuprins între 1 şi 1,618.
2. Adevărul spiritual absolut este definit de cunoaşterea spirituală a relaţiei de superviteză (R1), prin raportul R2/R1=0, iar adevărul spiritual-material R1, perceput, este definit de cunoaşterea apriorică prin raportul R2/R1 cuprins între 1 şi 0,618.
Omul îşi defineşte existenţa material-spirituală prin adevărul observat, iar existenţa spiritual-materială prin adevărul perceput. Adevărul observat este definit de cunoaşterea post-apriorică a relaţiei de multiplicare asimetrică prin raportul R1/R2=1,618., iar adevărul perceput este definit de cunoaşterea apriorică prin raportul R2/R1=0,618, în care relaţia (R2)=R1/R2=1,618 (R1)=R2/R1=0,618 este definită prin (R1)=1/(R2) =1/1,618 =0,618 şi (R2)=1/(R1)=1/0,618=1,618.
Adevărul observat este definit prin inversul adevărului perceput. Inversul este definit prin relaţia de insimetrie asimetrică. Omul îşi defineşte adevărul prin adevărul observat prin inversul “în oglindă” al adevărului perceput.
Omul îşi defineşte existenţa materială prin adevărul absolut al raportului R1/R2=infinit, ce defineşte relaţia de superpoziţie (R2) şi existenţa material-spirituală, prin adevărul observat al raportului R1/R2=1,618, ce defineşte lungimea de undă a luminii “văzute” de 1,618 x10-35, iar existenţa spirituală prin adevărul absolut al raportului R2/R1=0, ce defineşte relaţia de superviteză (R1) şi existenţa spiritual-materială prin adevărul perceput al raportului R2/R1=0, 618, ce defineşte lungimea de undă a luminii “nevăzute” egală cu h Plank de 0,62 x10-35.
Cunoaşterea post-apriorică prin observaţia luminii “văzute” defineşte spaţiul observat , iar cunoaşterea apriorică prin percepţia luminii “nevăzute” defineşte “spaţiul perceput” .
Omul îşi defineşte adevărul spaţiului prin lumina “văzută” iar adevărul “spaţiului” perceput” prin lumina “nevăzută”. Relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2), prin raportul R1/R2=1,618 defineşte adevărul spaţiului observat, iar prin raportul R1/R2=infinit defineşte adevărul absolut observat. Relaţia de succesiune prin raportul R2/R1=0,618 defineşte adevărul “spaţiului” perceput iar prin raportul R2/R1=0 defineşte adevărul absolut perceput.
Dualismul extins prin relaţia de insimetrie simetrică dintre dualismul spiritual R1, al relaţiei de succesiune R2/R1=0 şi dualismul material R2 al relaţiei de multiplicare asimetrică R1/R2=infinit defineşte prin produsul R1xR2=1 existenţa primordială, în care R2=1/R1, R1 x 1/R1 =R1/R1=1, sau R1 x R2=1, 0 x infinit=1.
Dualismul extins prin relaţia de insimetrie simetrică dintre dualismul spiritual-material R1, al relaţiei de succesiune R2/R1=0,618 şi dualismul material-spiritual R2 al relaţiei de multiplicare asimetrică R1/R2=1,618 defineşte prin produsul R1xR2=1 existenţa primordială, în care R2(1,618)=1/R1(0,618), R1(0,618) x 1/R1(0,618) =R1(0,618)/R1(0,618)=1 sau R1 x R2=1, 0,618 x 1,618 =1 defineşte existenţa material-spirituală primordială, raportată la existenţa primordială ∞ x 0=1.
Dualismul extins prin relaţia de insimetrie simetrică dintre dualismul spiritual-material R1=0,618 şi dualismul material-spiritual R2=1,618, prin produsul relaţiei de multiplicare simetrică R1 x R2 =1, 0,6181 x 1,618=1, defineşte existenţa material - spirituală primordială, a micului big bang, observat şi perceput, iar dualismul extins prin relaţia de insimetrie simetrică dintre dualismul spiritual R1=0 şi dualismul material R2=1,618, prin produsul relaţiei de multiplicare simetrică R1xR2=1, 0 x ∞=1, defineşte existenţa primordială a marelui big bang absolut.
Dualismul material R2=infinit este definit prin inversul dualismului spiritual R1=0. Relaţia primordială defineşte relaţia dualismului spiritual R1 printr-un pătrat “gol” ale cărui laturi sunt egale prin 0, iar dualismul material R2, printr-un pătrat “plin” ale cărui laturi sunt egale prin infinit.
Relaţia dualismului extins prin relaţia de insimetrie simetrică dintre pătratul “gol” al existenţei spirituale R1, sub raportul R2/R1=0, sau al existenţei spiritual-materiale R2, sub raportul R2/R1=0,618 şi pătratul “plin” al existenţei materiale R2, sub raportul R1/R2=infinit, sau al existenţei material-spirituale R2 sub raportul R1/R2=1,618, defineşte existenţa primordială. (Fig.8a)
Relaţia dualismului extins, prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre “golul” existenţei spirituale R1 sub raportul R2/R1=0, şi ”plinul” existenţei materiale R2 sub raportul R1/R2=infinit, defineşte existenţa spirituală, iar prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre triunghiul spaţiului perceput “gol” al existenţei spiritual-materiale, sub raportul R2/R1=0,618 şi triunghiul spaţiului observat “plin” al existenţei material-spirituale, sub raportul R1/R2= 1,618, defineşte existenţa material & spirituală (Fig.8b).
Omul îşi observă existenţa doar prin lumina “văzută” a triunghiului raportului R1/R2=1,618, dar îşi percepe existenţa prin lumina “nevăzută” a triunghiului raportului R2/R1=0,618. Din infinitatea de adevăruri a raportului R1/R2=infinit, omul observă numai adevărul raportului R1/R2=1,618 pe care şi-l materializează prin cunoaşterea post-apriorică ca “real” prin spaţiu, prin spaţiul universului în care trăieşte. O muscă, de exemplu, observă din infinitatea de rapoarte R1/R2 doar raportul R1/R2=1,21 pe care şi-l materializează prin cunoaşterea post apriorică în spaţiul universului “real” al luminii “văzute” doar de ea. Omul faţă de muscă poate să-şi schimbe “realul” prin conştienţa cunoaşterii apriorice, a relaţiei de superviteză (R1) a existenţei spirituale, conştienţa fiind definită prin memoria cunoaşterii apriorice a existenţei spirituale.
Omul defineşte universul “real” al cunoaşterii post-apriorice sub raportul R1/R2=1,618, prin cunoaşterea apriorică a raportului R2/R1=0,618, şi îşi schimbă universul “real” al cunoaşterii post apriorice a raportului R1/R2, prin conştienţa cunoaşterii spirituale a raportului R2/R1 =0.
Entitatea care defineşte universul prin cunoaşterea spirituală, a relaţiei de superviteză (R1)=0, este Dumnezeu.
Omul îşi defineşte universul “real” prin adevărul observat al raportului R1/R2=1,618, prin care îşi defineşte spaţiul elementelor din natură, astfel toate elementele universului înconjurător sunt definit-observat “reale” prin acest raport. Omul, prin acest raport al adevărului observat post-aprioric, îşi definitivează universul “material”, iar prin raportul adevărului perceput aprioric îşi caută universul “spiritual”. (Fig.8)
fig.8a fig.8b
fig.8
Observaţia este definită prin cunoaşterea post apriorică pe orizontală prin lungime şi lăţime, iar percepţia este definită prin cunoaşterea apriorică pe verticală prin înălţime, înălţare.
Dualismul material-spiritual R2 este definit prin relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2), în care R1 este definit prin multiplicarea simetrică a relaţiei spirituale R1 în relaţia materială R1* pe verticală prin înălţime, iar R2 este definit prin multiplicarea asimetrică a relaţiei spirituale R1 în relaţia materială R2 pe orizontală prin lungime şi lăţime. Relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2) este definită prin relaţia dintre R1 prin înălţime şi R2 prin lungime şi lăţime. Relaţia de multiplicare asimetrică prin relaţia dintre înălţime, lungime şi lăţime defineşte prin raportul R1/R2=1,618, spaţiul observat. Relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2) a dualismului material-spiritual (R2) defineşte prin relaţia dintre R1 şi R2, spaţiul observat al existenţei material-spirituale, în care relaţia R1 defineşte percepţia prin înălţime, iar relaţia R2 defineşte observaţia prin lungime şi lăţime.
Relaţia de succesiune (R2-R1) a dualismului spiritual-material (R2), defineşte prin relaţia dintre R2 şi R1, spaţiul perceput al existenţei spirituale-materiale, în care relaţia R2 defineşte observaţia prin înălţime, iar relaţia spirituală R1 defineşte percepţia prin înălţare.
Spaţiul este definit la Einstein , bidimensional, de relaţia dualismului material (R2), doar prin relaţia R2, dintre lungime (timp) şi lăţime (viteză) dintr-un cuboid. Einstein a presupus înţelegerea spaţiului bidimensional prin percepţia înălţimii de la sine înţeleasă, neimplicând percepţia pe înălţime în exemplificarea spaţiului cu cuboidul.
Omul îşi defineşte spaţiul aprioric, prin înălţimea raportată post-aprioric la lungime şi lăţime. Omul percepe înălţimea aprioric apoi îşi poziţionează lungimea şi lăţimea post aprioric. Prin observaţie, omul întrerupe înălţarea printr-un stop cadru al “poziţiei reper” R1 prin înălţime, după care, prin multiplicarea asimetrică, îşi defineşte “poziţia reperată” R2 prin lungime şi lăţime. Stop cadrul este definit prin întreruperea înălţării la o anumită înălţime. Înălţimea este definită prin multiplicarea simetrică a unui stop cadru al înălţării, iar lungimea şi lăţimea sunt definite prin multiplicarea asimetrică a înălţimii unui stop cadru. Lungimea şi lăţimea sunt definite prin cunoaşterea materială, iar înălţimea este definită prin cunoaşterea spirituală, iar spaţiul este definit de cunoaşterea post-apriorică prin relaţia de multiplicare asimetrică dintre cunoaşterea spirituală a înălţimii şi cunoaşterea materială a lungimii şi lăţimii.
Memoria cunoaşterii spirituale ” a Raiului” defineşte conştienţa. Omul îşi defineşte spaţiul prin conştienţa cunoaşterii spirituale apriorice a înălţării spre relaţia de superviteză (R1). Omul caută să se înalţe la Dumnezeu prin conştienţa cunoaşterii spirituale apriorice. Conştienţa este ghidul către existenţa spirituală a îndumnezeirii. Omul, prin cunoaşterea post-apriorică, îşi caută împlinirea prin înălţimea SPAŢIULUI spre infinit, iar prin cunoaşterea apriorică îşi caută desăvârşirea prin înălţarea LUI spre Dumnezeu, spre 0, asemeni lui Iisus.
Prin împlinire omul se materializează în spaţiu, iar prin desăvârşire se îndumnezeieşte în înălţare. Înălţarea nu este termenul strict, prin care te înalţi până la existenţa spirituală şi gata; înălţarea este o stare continuă, ea nu se opreşte niciodată, este o stare de graţie continuă, înălţarea prin starea de graţie, este însăşi existenţa spirituală, iar existenţa spirituală este o înălţare cu viteza 0. Viteza 0 este definită prin relaţia de superviteză (R1) a existenţei lui Dumnezeu.
Relaţia de superviteză (R1)=0 defineşte o infinitate de viteze, fiecare viteză din infinitate este definită prin viteza dintre poziţia reper R1 şi poziţia reperată R2, în care poziţia reper este definită prin multiplicarea simetrică a unei viteze din infinitatea de viteze printr-un stop cadrul al unei înălţimi, iar poziţia reperată este definită, prin multiplicarea asimetrică a vitezei înălţimii stop cadrului în lungime şi lăţime. Multiplicarea asimetrică a stop cadrului este definită prin materializarea vitezei între două repere R2. Materializarea vitezei între două repere R2 este definită de viteza de deplasare dintre reperul lungime şi reperul lăţime. Viteza dintre două repere este materializată prin timp, prin timpul dintre lungime şi lăţime. Multiplicarea asimetrică a vitezei defineşte timpul, iar multiplicarea asimetrică a înălţimii defineşte lungimea şi lăţimea. existenţei material-spirituale.Viteza dintre lungime şi lăţime, este definită prin multiplicarea asimetrică a vitezei înălţime, iar viteza înălţimii este definită prin multiplicarea simetrică a înălţării.
Prin stop cadru definim înălţimea iar prin relaţia de multiplicare asimetrică dintre înălţime şi lungime - lăţime definim starea de colaps. Stop cadrul defineşte, prin relaţia de multiplicare simetrică a înălţării în înălţime existenţa primordială a micului big bang, iar starea de colaps defineşte, prin relaţia de multiplicare asimetrică a înălţimii în lungime şi lăţime, existenţa material-spirituală. Starea de colaps prin relaţia dintre înălţime, lungime lăţime, defineşte spaţiul. Omul se împlineşte material prin lumina “văzută” şi se desăvârşeşte spiritual prin lumina “nevăzută”.
Cunoaşterea materială post-apriorică, prin raportul R1/R2=infinit defineşte spaţiul prin Lumină, iar cunoaşterea spirituală apriorică prin raportul R2/R1=0 defineşte înălţarea prin Iubire.
Omul se împlineşte material prin LUMINĂ şi se desăvârşeşte spiritual prin IUBIRE. “Prin Iubire şi Lumină Mă veţi cunoaşte”.
Omul, prin observaţia cunoaşterii post-apriorice, se materializează, iar prin percepţia cunoaşterii apriorice se spiritualizează. Spaţiul se materializează prin relaţia multiplicare asimetrică şi se spiritualizează, se înalţă prin relaţia de succesiune.
Spaţiul îşi caută împlinirea prin relaţia de multiplicare asimetrică, pe lungime şi lăţime spre infinit, iar desăvârşirea prin schimbare, prin înălţare spre 0. Împlinirea spaţiului observat se dilată prin multiplicare asimetrică spre infinit, iar desăvârşirea spaţiului se contractă prin succesiune, spre 0.
Înălţimea este definită material-spiritual, iar înălţarea este definită spiritual-material. Înălţimea este observată, iar înălţarea este percepută. Prin înălţime te împlineşti iar prin înălţare te desăvârşeşti. Prin înălţime te sacralizezi iar prin înălţare te spiritualizezi.
Multiplicarea simetrică a succesiunilor înălţării este definită printr-o infinitate de stop cadre de înălţimi. Omul prin înălţime se sacralizează în turla Pantocratorului , iar prin înălţare se spiritualizează în Dumnezeu.
“Omul prin împlinire caută să fie pictat pe un perete din pronaos, iar prin desăvârşire caută să fie pictat în turla Pantocratorului”, caută să fie Dumnezeu. Observaţia este definită orizontal prin lungime şi lăţime, iar percepţia este definită pe verticală de înălţime prin înălţare. (Fig.9)
Relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2) materializează “viteza” de schimbare a supervitezei (R1), în “poziţia” R1* prin înălţime şi “poziţia” R2 pe orizontală prin lungime şi lăţime, iar relaţia de succesiune (R2-R1) spiritualizează “poziţia” prin schimbarea, prin înălţarea pe verticală a vitezei din “poziţia” R2 în “poziţia” R1.
Relaţia de multiplicare simetrică defineşte “poziţia reper” R1* prin înălţime şi relaţia de multiplicare asimetrică defineşte “poziţia reperată” R2 prin lungime şi lăţime, iar relaţia de succesiune defineşte schimbarea prin înălţare, a “poziţiei” R2 în “poziţia” R1 pe înălţime.
Dualismul material-spiritual R2 prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre triunghiul cunoaşterii apriorice prin înălţime şi triunghiul spaţiului cunoaşterii post-apriorice prin lungime şi lăţime sub raportul R1/R2=1,618 defineşte ”spaţiul observat”.
Materializarea cunoaşterii apriorice, în spaţiul cunoaşterii post-apriorice sub raportul R1/R2=1,618, defineşte starea de colaps al “spaţiului observat”. Spaţiul este definit “observat” prin relaţia dintre înălţime R1 şi lăţime R2 sub raportul de aur R1/R2 =1,618. Raport ale cărui proporţii prin multiplicare se găsesc în firescul proporţiilor existenţei universului nostru, (vezi spirala lui Fibonacci).
Oprirea înălţării relaţiei de superviteză (R1)=0, printr-un stop cadru sau prin multiplicare simetrică defineşte înălţimea relaţiei de superpoziţia (R2)=infinit, prin poziţionarea înălţării într-o infinitate de înălţimi. Multiplicare asimetrică a infinităţilor de înălţimii definesc poziţionarea înălţimii printr-o infinitate de lungimi şi lăţimi.
Relaţia de multiplicare asimetrică a înălţimii R1 în lungimea şi lăţimea R2 definesc spaţiul observat, iar succesiunea înălţimilor prin înălţare din poziţia reperată R2 în poziţia reper R1 definesc “spaţiul perceput”.
Poziţionarea lungimii şi lăţimii prin înălţime defineşte spaţiul. Starea de colaps a spaţiului prin relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2), dintre înălţime, lungime, lăţime defineşte starea de graţie material-spirituală, iar schimbarea spaţiului pe înălţime, prin înălţare, prin relaţia de succesiune (R2-R1), defineşte starea de graţie spiritual-materială.
Omul, prin înălţare, îşi defineşte starea de graţie spiritual-materială, iar prin spaţiu îşi defineşte starea de colaps. Omul, prin spaţiul relaţiei de multiplicare, se împlineşte în starea de graţie material-spirituală, iar prin înălţarea relaţiei de succesiune, se desăvârşeşte în starea de graţie spiritual-materială. Omul în stare de repaus este definit de starea de colaps, sau starea de graţie material-spirituală, omul în mişcare este definit de starea de graţie spiritual-materială, iar omul în mişcare cu viteza =0 este definit de starea de graţie spirituală. Omul va căuta prin conştienţa cunoaşterii apriorice a supervitezei (R1)=0, starea de graţie a existenţei spirituale.
Omul se împlineşte prin spaţiu şi se desăvârşeşte prin înălţare. Omul se împlineşte prin “spaţiul observat” al lungimii de undă a luminii “văzute” de 1,618 x10-35, şi se desăvârşeşte prin “spaţiul perceput, neobservat” al lungimii de undă “nevăzute” a constantei h Plank de 0,618 x 10-35. Relaţia de insimetrie asimetrică dintre “spaţiul observat” al stării de colaps şi “spaţiul perceput” al stării de graţie defineşte existenţa material &spirituală. Relaţia de insimetrie asimetrică dintre dualismul material-spiritual R2 şi dualismul spiritual-material R1 defineşte relaţia de comuniune dintre materie şi spirit, dintre om, şi Dumnezeu. Relaţia de insimetrie asimetrică defineşte comuniunea dintre omul trinităţii existenţei material-spirituale R2 al “spaţiului observat” şi modul trinitar al existenţei spiritual-materiale R1 al “spaţiului perceput”.
Relaţia de insimetrie asimetrică intre spaţiul observat al existenţei material-spirituale sub raportul R1/R2=1,618 şi spaţiul perceput al existenţei spiritual-materiale sub raportul R2/R1=0,618, îl definim printr-un spaţiu existenţial. Spaţiul existenţial este definit de spaţiul observat al universul nostru, începând de la morule, blastule, şi până la biserica din Dorohoi.
Spaţiul existenţial este definit prin comuniunea dintre “spaţiul observat” şi “spaţiul perceput” în care “spaţiul observat” este definit prin spaţiu, iar “spaţiul perceput” este definit prin Dumnezeu sau “spaţiul spiritual”.
Omul, prin relaţia de comuniune cu “spaţiul perceput” al cunoaşterii apriorice, şi-a materializat spaţiul eclezial al cunoaşterii post-apriorice. “Spaţiul observat” al cunoaşterii post apriorice este raportat la relaţia trinitară dintre lungime, lăţime prin înălţime, iar “spaţiul perceput” al cunoaşterii apriorice este raportat la relaţia Sf. Treimi dintre Iisus R2, Sf. Duh, prin Dumnezeu.
“Spaţiul observat” prin raportul R1/R2 post-aprioric este definit prin insimetria asimetrică a “spaţiului perceput” prin raportul R2/R1, aprioric. Omul îşi va schimba raportul spaţiului eclezial observat R1/R2, prin conştienţa cunoaşterii apriorice a schimbării prin înălţare sub raportul R2/R1=0, spre Dumnezeu.
Omul actual al adevărului observat percepe relaţia cu Dumnezeu prin înălţarea, “spaţiului perceput”, sub raportul R2/R1 =0,618 şi nu prin înălţarea sub raportul R2/R1=0.
Atunci când omul va percepe relaţia cu Dumnezeu prin înălţarea sub raportul R2/R1=0, spaţiul va dispărea printr-o infinitate de spaţii a unor infinităţi de înălţimii, sub raportul R1/R2=infinit.
Dualismul material-spiritual R2 defineşte spaţiul, iar dualismul spiritual-material R1 defineşte înălţarea. Înălţarea este definită de relaţia de insimetrie asimetrică a spaţiului, în căutarea lui Dumnezeu. Înălţarea tinde spre raportul relaţiei de succesiune R2/R1=0, iar înălţimea tinde spre raportul relaţiei de multiplicare asimetrică R2/R1=infinit. Omul se înalţă prin conştiinţa cunoaşterii apriorice a lui Dumnezeu.
Înălţarea relaţiei de insimetrie asimetrică este definită prin mişcarea de diagonală. Mişcarea de diagonală defineşte dualismul extins prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre triunghiul dualismul spiritual-material (R1) al relaţiei de succesiune (R2-R1) şi triunghiul dualismului material-spiritual (R2) al relaţiei de multiplicare asimetrică (R1-R2).
Triunghiul relaţiei de succesiune, prin relaţia Sf. Treimi, dintre R2 (Iisus) – R1 (Sf. Duh), defineşte dualismul spiritual (R1) prin Dumnezeu, iar triunghiul relaţiei de multiplicare asimetrică, prin relaţia lui “Einstein” dintre R1, viteză (înălţime) şi R2, timp (lungime, lăţime) defineşte dualismul material (R2) prin spaţiu.
Relaţia dualismului spiritual-material R1 sub raportul R2 (Iisus)/R1(Sf. Duh)=0 defineşte existenţa spirituală prin Dumnezeu (R1), iar relaţia dualismului material-spiritual R2 sub raportul de aur R1 (viteză, înălţime)/R2 (timp, lungime şi lăţime)=1,618 defineşte existenţa material-spirituală prin spaţiu, raportat la viteza luminii ”văzute”.
Spaţiul raportat la viteza luminii “văzute” este definit prin figura geometrică a unui dreptunghi al cărui raport între laturile a/b=1,618.
Un exemplu: Omul este raportat şi atras la Dumnezeu prin viteza culorii luminii “văzute”, definite printr-un spaţiu al cărui raport între laturi este a/b=1,618.
Fluturele este atras de culoarea luminii “albastre” care este materializată pe aripi prin structura unui spaţiu al luminii “văzute” de om prin culoarea albastră, iar ipotetic pentru fluture culoarea albastră ar fi ca pentru om culoarea luminii “văzute”. Fluturele are materializarea culorii prin nişte module spaţiale repartizate pe toată suprafaţa aripii, aceste module ale căror dimensiuni a/b=x sau R1/R2=x definesc pentru observatorul om culoarea albastră iar pentru fluture definesc culoarea luminii “văzute de fluture”. Omul prin materializarea luminii “văzute” prin spaţiul R1/R2=1,618 îşi caută veşnicia, iar fluturele prin culoarea luminii "văzute de fluture” prin spaţiul modulelor a/b=x, îşi caută veşnicia prin perpetuarea speciei. Fluturele, prin structura culorii albastre îşi atrage partenera, precum pe om îl atrage Dumnezeu prin lumina “văzută”.
Spaţiul eclezial prin lumina “văzută” a raportului de aur îşi caută veşnicia prin Dumnezeu. Relaţia de insimetrie asimetrică dintre relaţia (R1) Dumnezeu prin relaţia Sf. Treimi, dintre R2 (Iisus) - R1 (Sf. Duh) şi relaţia (R2) spaţiul prin relaţia lui Einstein dintre R1 (viteză, înălţime)-R2 (timp, lungime şi lăţime) defineşte relaţia de comuniune.
Comuniunea relaţiei de insimetrie asimetrică prin mişcarea de diagonală defineşte “Cuvântul”. “La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost Dumnezeu”. Relaţia de insimetrie asimetrică a actului de comuniune prin Cuvânt defineşte actul liturgic.
Relaţia dualismului spiritual-material R1 sub raportul R2 (Iisus)/R1 (Sf. Duh)=0 defineşte existenţa spirituală apriorică prin Dumnezeu (R1), iar relaţia dualismului material-spiritual R2 sub raportul R1 (viteză, înălţime)/R2 (timp, lungime şi lăţime)=infinit defineşte existenţa materială post-apriorică prin spaţiu.
Spaţiul prin viteza luminii este definit prin energie, iar infinitatea de viteze defineşte, printr-o infinitate de spaţii, “Lumina”. Spaţiul printr-o infinitate de spaţii “poziţii” prin superpoziţia (R2) a raportului R1/R2=infinit defineşte spaţiul prin “Lumină” (R2), iar spaţiul prin superviteza (R1), a raportului R2/R1=0 îl defineşte pe Dumnezeu sau “Cuvântul” prin “Iubire”. ”Prin Iubire şi Lumină Mă veţi cunoaşte”.
“Cuvântul” defineşte, prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre dualismul spiritual-material R1 sub raportul R2/R1 =0 şi dualismul material-spiritual R2 sub raportul R1/R2=infinit, starea de graţie spirituală. Cuvântul defineşte starea de graţie prin înălţare. Omul prin Cuvântul actului liturgic caută înălţarea către Dumnezeu. Spaţiul eclezial prin actul liturgic caută starea de graţie a înălţării către Dumnezeu. Spaţiul eclezial este definit post-aprioric de cunoaşterea apriorică a înălţării, astfel spaţiul eclezial va căuta prin înălţimea înălţării, raportul de aur al comuniunii omului cu Dumnezeu. Omul va căuta împlinirea în Dumnezeu prin înălţime, iar desăvârşirea în Dumnezeu prin înălţare.
Omul material îşi va căuta împlinirea prin înălţarea turlei până la Dumnezeu prin Lumină, iar omul spiritual îşi va căuta desăvârşirea prin înălţarea Lui la Dumnezeu prin Iubire.
Înălţarea la Dumnezeu este definită prin Iubire, omul se înalţă la Dumnezeu prin Iubire şi Lumină.
Omul caută prin înălţarea spaţiului eclezial la infinit, lumina, iar prin Înălţarea lui la 0, Iubirea. Omul prin actul liturgic al relaţiei de insimetrie dintre Lumină şi Iubire caută existenţa spirituală în Dumnezeu. Actul liturgic prin relaţia dintre spaţiu şi înălţare defineşte starea de graţie material-spirituală iar prin relaţia dintre Lumină şi Iubire defineşte starea de graţie spirituală.
“Cuvântul” este definit prin cunoaşterea apriorică a existenţei spirituale în Dumnezeu. “La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost Dumnezeu”. “Cuvântul” prin actul liturgic al relaţiei de insimetrie asimetrică va căuta ca raportul relaţiei dualismului spiritual-material (R1), dintre R2 (Iisus) /R1 (Sf. Duh)=0, să definească existenţa spirituală prin Dumnezeu şi raportul relaţiei dualismului material-spiritual (R2), dintre R1(viteză)/R2 (timp) =infinit, să definească existenţa spirituală prin veşnicie.
Omul este împlinit prin veşnicie şi desăvârşit prin Dumnezeu. Omul îşi caută împlinirea prin spaţiu şi desăvârşirea prin actul liturgic.
Relaţia de insimetrie asimetrică prin “La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost Dumnezeu” defineşte actul liturgic prin Cuvântul lui Dumnezeu. Actul liturgic este definit prin multiplicarea simetrică a adevărului absolut a “Cuvântului” în adevărul perceput aprioric, iar spaţiul este prin multiplicarea asimetrică a Cuvântului, în adevărul observat post-aprioric, Actul liturgic este definit prin adevărul perceput, iar Cuvântul este definit prin adevărul absolut perceput. Spaţiul este definit prin adevărul observat, iar Lumina este definită prin adevărul absolut observat.
Omul, prin multiplicarea asimetrică a actul liturgic, îşi defineşte spaţiul eclezial. Actul liturgic îşi defineşte spaţiul, prin arhitectură. Arhitectura este definită prin multiplicarea asimetrică a actului liturgic în spaţiu. Arhitectura prin actul liturgic defineşte spaţiul stării de graţie material-spirituale în căutarea stării de graţie spirituale. Arhitectura este definită prin materializarea actului liturgic în spaţiu.
Spaţiul eclezial este definit de relaţia de insimetrie asimetrica a ”spaţiului perceput” prin actul liturgic. Din cele mai vechi timpuri omul şi-a căutat starea de graţie spirituală prin materializarea relaţiei de insimetrie asimetrică a actului liturgic, in volumetria spaţiilor construite. Relaţia de insimetrie asimetrică prin actul liturgic, defineşte volumetria spaţiului eclezial sub raportul de aur R1/R2=1,618.
Omul şi-a materializat construcţiile a căror volumetrie, prin relaţia de insimetrie asimetrica a actului liturgic, degaja starea de graţie spiritual-materială, legătura cu divinitatea. Cunoaşterea apriorică a existenţei spirituale defineşte adevărul actului liturgic, care a marcat fiecare perioadă a istorie arhitecturii ecleziale.
Omul, prin conştienţa cunoaşterii apriorice a existenţei spirituale, prin multiplicarea simetrică a Cuvântului, defineşte actul liturgic. Omul şi-a actualizat actul liturgic, raportat la perioada istorică, a nivelului de cunoaştere material-spirituala, post-apriorice. Fiecărui adevăr perceput al cunoaşteri apriorice îi corespunde prin relaţia de insimetrie asimetrică un adevăr observat al cunoaşterii post-apriorice, iar fiecărei cunoaşteri post-apriorice îi corespunde un anumit raport al spaţiului observat. Spaţiul adevărului observat este definit prin conştiinţa cunoaşterii apriorice a spaţiului perceput prin înălţare, în căutarea spaţiului “perceput” absolut.
Fiecare perioadă a existenţei noastre este definită printr-un adevăr liturgic al cunoaşterii apriorice a unui anumit raport R2/R1, căruia îi corespunde, prin relaţia de insimetrie asimetrică, o cunoaştere post-apriorică a unui anumit raport R1/R2, ce defineşte adevărul observat materializat în spaţiile construcţiilor acelei perioade: menhire, dolmene, piramide, temple, biserici, terminând cu căutările spaţiului ideal, până în zilele noastre.
Omul faţă de fluture sau alte entităţi, observă starea de colaps dintre “R1 viteză şi R2 poziţie” prin raportul adevărului spaţiului observat R1/R2=1,618 şi percepe starea de graţie dintre “R2 poziţie şi R1 viteză” prin raportul R2/R1=0,618 al spaţiului perceput prin înălţime, iar Dumnezeu este entitatea care observă starea de colaps dintre “R1 viteză - R2 poziţie” prin raportul adevărului absolut observat al relaţiei de superpoziţie (R2), R1/R2=infinit printr-o infinitate de spaţii, şi percepe starea de graţie dintre “R2 poziţie şi R1 viteză” prin raportul adevărului absolut al relaţiei de superviteză (R1), R2/R1=0, prin schimbarea infinitelor înălţimi ale spaţiilor cu viteza=0.
Dumnezeu faţă de alte entităţi este în acelaşi timp “undă, viteză şi corpuscul, poziţie”, este pisica vie şi moartă, este observaţie şi percepţie, este Iubire şi Lumină, în acelaşi timp.
Omul, când va observa “poziţia”, în acelaşi timp cu percepţia “vitezei”, se va îndumnezei. Omul, prin percepţia conştienţei apriorice a relaţiei de superviteză (R1), prin Dumnezeu îşi defineşte universul. Omul îşi caută spaţiul adevărului observat absolut prin înălţimea spre Lumină, a superpoziţiei (R2) infinităţii de spaţii observate şi îşi caută spaţiul adevărului perceput absolut, prin înălţarea prin Iubire, a supervitezei (R1) singurului adevăr=0.
Omul şi-a creat spaţii care degajă starea graţie, prin care se aşează lângă divinitate ca parte material-spirituală. Omul în biserică îşi găseşte starea de graţie spiritual-material prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre actul liturgic perceput şi spaţiul eclezial observat. Omul, prin cunoaşterea material-spirituală, a materializat adevărul liturgic in spaţii care să-i satisfacă căutarea stării de graţie spirituale. Materializarea spaţiului construit prin actul liturgic defineşte arhitectura, sau arhitectura defineşte materializarea actului liturgic in spaţiu. Spaţiul care degajă starea de graţie spiritual-materială este spaţiul care degajă divinitate.
Omul îşi caută existenţa spirituală prin actul liturgic şi îşi caută existenţa materială prin arhitectură, materializând actul liturgic. Dintre toate spaţiile ecleziale, ale diferitelor confesiuni-religii, bisericile ortodox-creştine din Moldova, construite între sec. al XIV-lea şi al XV-lea au materializarea cea mai fidelă a actului liturgic, prin volumetria secţiunii raportului de aur.
Materializarea actului liturgic prin raportul de aur în construcţiile bisericilor din sec. al XIV-lea şi al XV-lea vine din firescul existenţei noastre, a spaţiului eclezial creat si nu construit, supus conştienţei apriorice a existenţei spirituale prin Dumnezeu. Aceste spaţii reprezintă natura noastră spirituală în raport cu materia. Simpla noastră existentă, raportată la univers prin relaţia de insimetrie asimetrică a actului liturgic sau adevărului aprioric, se găseşte transpusă în acest microcosmos, biserica.
Biserica este creaţia spiritului prin materie. Spaţiul construcţiilor de cult este rezultatul multiplicărilor mişcării de diagonală în funcţie de adevărul dogmatic al fiecărei religii. Prin mişcarea de diagonală omul încearcă să se cunoască în raport cu Dumnezeu.
Locul unde omul încearcă să se înţeleagă prin Dumnezeu este biserica. Spaţiul bisericii este spaţiul care-l reprezintă cel mai bine pe om faţă de univers, este spaţiul care îi arată locul lui în univers. Biserica este spaţiul în care omul caută să-şi transforme materialitatea în spirit, prin mişcarea de diagonală a cunoaşterii spirituale.
- Omul îşi defineşte percepţia pe verticală prin înălţime, înălţare, iar observaţia pe orizontală, prin lungime şi lăţime.
- Pătratul este figura geometrică primordială, sacră, deoarece ea este definită printr-un singur adevăr, adevărul celor patru laturi egale. Sacralitatea este definită prin multiplicarea simetrică a adevărului absolut a “Cuvântului” lui Dumnezeu. Spaţiul pătratului naosului este locul producerii actului liturgic. Pătratul este definit sacru prin multiplicarea simetrică a adevărului spiritual R1 aprioric. Pătratul este definit prin relaţia de insimetrie simetrică dintre triunghiul material R2 şi triunghiul spiritual R1, în care pătratul este definit de materializarea spiritului, prin multiplicarea lui simetrică. Multiplicarea asimetrică a “Cuvântului” adevărului absolut defineşte adevărul observat, al raportului R1/R2=1,618, iar succesiunea Cuvântului adevărului absolut defineşte adevărul perceput al raportului R2/R1=0,618. Multiplicarea asimetrică a “Cuvântului” defineşte adevărul observat prin spaţiu, iar succesiunea “Cuvântului” defineşte adevărul perceput prin înălţare, prin actul liturgic. Omul îşi defineşte adevărul observat, prin lungimea de undă a luminii “văzute” de 1,618 x10-35, şi adevărul perceput prin lungimea de undă a luminii “nevăzute” a constantei h Plank de 0,618 x10-35. Adevărul perceput al lungimii de undă a luminii “nevăzute” poate fi definit prin ipoteticul Big Bang. Pentru fiecare schimbare a adevărului spaţiului luminii “văzute” am avea câte un nou Big Bang sau fiecare Big Bang defineşte câte o lungime de undă “văzută”. Omul caută adevărul absolut al “Cuvântului” prin adevărul perceput al actului liturgic. Omului îi este dat adevărul perceput prin adevărul liturgic, iar adevărul absolut prin conştienţa cunoaşterii apriorice a supervitezei (R1) prin Dumnezeu. Omului îi este dat atâta adevăr liturgic, cât îi trebuie să continue căutarea adevărului absolut.
- Dreptunghiul apare atunci când a apărut actul liturgic raportat la adevărul absolut. Două adevăruri diferite, unul fiind definit ca adevăr perceput reper R1 definit prin înălţime, iar celălalt adevăr observat, raportat R2, definit prin lungime şi lăţime. Dreptunghiul apare atunci când omul îşi pune problema existenţei lui Dumnezeu, prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre el şi Dumnezeu prin “Fii asemeni Mie”. Omul îşi defineşte adevărul existenţei materiale (R2) prin multiplicarea asimetrică a conştienţei cunoaşterii apriorice a adevărului absolut.
Omul prin pătrat îşi defineşte adevărul, prin dreptunghi îşi caută adevărul, iar prin actul liturgic învaţă cum să-l caute.
Spaţiul pronaosului paralelipiped este figura geometrică material-spirituală definită de două adevăruri pe lungime şi lăţime, R2, raportat la un singur adevăr prin înălţimea R1. Sacrul este definit prin multiplicarea simetrică a spiritualului, iar profanul este definit prin multiplicarea asimetrică a sacrului. Dreptunghiul, prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre cele două adevăruri - lungime şi lăţime, va căuta un singur adevăr prin asimilarea lui pe înălţime.
Asimilarea dreptunghiului pe înălţime defineşte prisma spaţiului pronaosului, iar asimilarea dreptunghiului în pătratul naosului prin înălţare defineşte turnul Pantocratorului. Multiplicarea se face pe orizontală prin lungime şi lăţime, iar succesiunea asimilării, se face pe verticală prin înălţime şi înălţare. Multiplicarea asimetrică dintre lungimea-lăţimea observată şi înălţimea percepută defineşte spaţiul pronaosului, profan, iar spaţiul pronaosului profan observat, prin înălţare defineşte sacralitatea spaţiului pronaosului perceput. Orice plan prin înălţime este observat prin spaţiu, iar orice spaţiu înălţat este perceput sacru.
Omul prin observaţie defineşte profanul, iar prin percepţie defineşte sacrul. Omul pe orizontală îşi defineşte prin observaţie existenţa material-spirituală, profană, iar pe verticală îşi defineşte prin percepţie, existenţa spiritual-materială, sacră.
Omul nu este sacru, spaţiul e sacru, omul e spiritual. Omul care îl caută pe Dumnezeu este spiritual, omul care l-a găsit pe Dumnezeu pe pământ e sacru, iar omul care l-a găsit pe Dumnezeu e spirit. Naosul e sacru iar actul liturgic prin Cuvânt e spirit. Omul prin percepţia înălţării, a existenţei spiritual-materiale, îşi caută desăvârşirea în Dumnezeu prin Iubire, iar prin observaţia pe orizontală a existenţei material-spirituale îşi caută împlinirea în Dumnezeu prin Lumină. Omul s-a ridicat, în două picioare prin conştienţa cunoaşterii apriorice a înălţării. (Fig.10).
Multiplicarea asimetrică pe orizontală și succesiunea prin înălțare pe verticală. fig.10
Mişcarea de diagonală a cunoaşterii spirituale în pătratul naosului prin actul liturgic raportată la adevărul absolut defineşte dreptunghiul spaţiului pronaosului. Prin actul liturgic pronaosul participă la sacralizarea lui, prin asimilare. Naosul va căuta prin asimilarea pronaosului, prin înălţare, spaţiul existenţei spirituale prin turla Pantocratorului.
Pronaosul este definit de spaţiul profan al dreptunghiului celor două adevăruri, lungime şi lăţime. Pronaosul participă la asimilarea lui prin înălţare în pătratul turnului Pantocratorului, prin actul liturgic. Pronaosul este spaţiul prin care omul a căutat şi caută, prin mişcarea de diagonală a actului liturgic, să se aşeze faţă de turnul Pantocratorului, faţă de univers, într-un raport de aur, divin.
Pronaosul este spaţiul adevărului observat, care a suferit şi suferă şi va suferi cele mai multe schimbări, deoarece este un spaţiu profan, laic, omenesc, un spaţiu al căutării relaţiei dintre lungime şi lăţime, prin înălţimea adevărului absolut al înălţării, existenţa spirituală.
Pronaosul este definit de om prin multiplicarea asimetrică a lui Dumnezeu prin “Fii asemeni Mie”.
Observaţia este definită profană, percepţia este definită spirituală, iar relaţia de insimetrie asimetrică dintre profan şi spiritual este definită sacră. Relaţia de insimetrie asimetrică dintre spiritul lui Iisus din altar şi relaţia profană din pronaos defineşte relaţia sacră din naos.
Spaţiul eclezial este definit de relaţia de insimetrie asimetrică dintre spaţiul spiritual şi spaţiul profan prin spaţiul sacru al actului liturgic. Spaţiul eclezial este definit prin relaţia de insimetrie asimetrică a actului liturgic, iar actul liturgic este definit prin Cuvânt. “Și Cuvântul a fost Tot, a fost Dumnezeu”.
1. Biserica cu plan longitudinal.
- Naosul este definit de spaţiul sacru al pătratului adevărului liturgic primordial, din care se produce actul liturgic. Naosul bisericilor sunt definite prin pătrat. Pătratul naosului defineşte punctul de unde începe universul spaţiului luminii “nevăzute”. Naosul poate fi definit prin ipoteticul Big Bang.
- Pronaosul este definit de spaţiul profan în complectarea sacralităţii pătratului naosului dintr-un dreptunghi, a celor două adevăruri, lungime şi lăţime. Pronaosul apare odată cu conştientizarea existenţei lui Dumnezeu prin actul liturgic din naos. Biserica, lăcaşul de cult, apare odată cu participarea omului din pronaos la actul liturgic din naos. Participarea profanului la actul liturgic spiritual, prin naosul sacru defineşte existenţa prin spaţiul eclezial.
Conştientizarea lui Dumnezeu prin actul liturgic defineşte spaţiul profan al pronaosului. Completarea sacralităţi pătratului prin multiplicarea lui asimetrică într-un dreptunghi defineşte pronaosul primar. Pronaosul primar este întrebarea primară, incipientă de căutare a adevărului absolut. Pronaosul primar apare în completarea înscrierii pătatului naosului într-un dreptunghi. Pronaosul va căuta propria-i sacralitate, prin multiplicarea simetrică a naosului în pătratul pronaosului post-primar.
- Altarul. Mişcarea de diagonală în spaţiul pătratului naosului completează într-un dreptunghi spaţiul altarului. Altarul este suportul sacrului, aici se află trupul lui Iisus, suportul adevărului absolut. Altarul prin Iisus este definit prin multiplicarea simetrică a lui Dumnezeu. Altarul este reprezentarea adevărului absolut prin adevărul observat al trupului lui Iisus. Spaţiul naosului, spaţiul pronaosului şi spaţiul altarului sunt definite prin intersecţia a doua dreptunghiuri în pătratul naosului.
- Iconostasul. Iconostasul închide relaţia dintre altar şi naos prin icoanele sfinţilor sau prin adevărurile observate. Icoanele sfinţiilor sunt adevărurile observate, prin multiplicarea asimetrică a adevărului absolut, a modelului lui Iisus, într-o mulţime de adevăruri observate, de modele de sfinţi. Iconostasul închide relaţia dintre altar şi naos prin expunerea icoanelor spre naos şi pronaos. Omul din pronaos este închis printr-un zid material faţă de altar, iar altarul e deschis material spre naos, dar închis spiritual prin iconostasul adevărurilor observate. Faţa expusă a iconostasului, prin sfinţii adevărurilor observate, este raportată la adevărul absolut din spatele iconostasului, prin trupul lui Iisus. Altarul reprezentat prin trupul lui Iisus, este definit prin multiplicarea simetrică a lui Dumnezeu, iar icoanele sfinţilor de pe iconostas sunt definite prin multiplicarea asimetrică a lui Dumnezeu.
Bisericile “Sf. Nicolae” Rădăuţi, Dolheştii Mari (Fig.11)
1. naos.
2. altar.
3. pronaos
Plan longitudinal
1.naos.
2. altar.
3. pronaos fig. 11
2. Biserici cu planul mixt. Planul mixt este urmarea planului longitudinal, la care s-a punctat sacralitatea spaţiului naosului în grosimea pereţilor laterali, prin nişe. Nişele sunt primul pas de desprindere a absidelor din zid. Completarea sacralităţii naosului prin nişe este continuată de înălţarea lui printr-o calotă, susţinută de două rânduri de arce retrase. Pronaosul primar este definit prin spaţiul venit din completarea pătratului naosului într-un dreptunghi, dar îşi va căuta sacralitatea prin multiplicarea simetrică a naosului pătrat, mai puţin calota, susţinută doar printr-un singur rând de arce, peste cele patru ziduri ale pronaosului. Exemple: Bălineşti, Războieni, Borzeşti, Piatra, Părhăuţi, Reuseni, Arbore, Văleni. (Fig.12).
1. naos.
3. altar.
4. pronaos.
4. nise.
4. pronaos.
4. nise.
Plan mixt
1. naos.
2. altar.
3. pronaos .
4. nișe.
fig.12
1. naos.
2. altar.
3. pronaos.
4. abside
Plan triconic
1. naos.
2.altar.
3. pronaos
4. abside fig.13
2. altar.
3. pronaos .
4. nișe.
fig.12
3. Biserica cu plan triconc.
Planul triconc este un plan elaborat, unde intervine un element constructiv nou, absidele, desprinse din corpul bisericilor longitudinale. Absidele apar ca urmare a mişcării de diagonală în pătratul naosului, pe părţile laterale direcţiei de parcurgere.
Spaţiul naosului este definit pe înălţime printr-o calota susţinută de patru arce cu pandantivi. Arcele de susţinere a calotei naosului se completează pe direcţia de parcurs prin semicalota spaţiului altarului, iar pe direcţiile laterale, prin două semicalote ale spaţiului celor două abside. Patru puncte simetrice sunt echilibrate în centru, de al cincilea punct, creând simetria celor patru puncte.
Naosul, fiind al cincilea punct, echilibrează prin turnul Pantocratorului simetria celor patru puncte: altarul, pronaosul şi cele două abside.
Această simetrie echilibrată prin asimetrie, defineşte planul triconc (treflat), al spaţiului eclezial. Cele două abside sunt definite prin absida materială “plină” a adevărului absolut şi absida spirituală “goală” a adevărului absolut. Omul îşi defineşte universul material prin adevărul absolut observat prin infinit, iar universul spiritual prin adevărul absolut perceput prin 0. Echilibrul celor patru spaţii este raportat la cele cinci cunoaşterii apriorice (simţuri) a adevărului perceput prin înălţarea lor în pătratul turnului Pantocratorului.
Absida ”goală” este definită prin adevărul absolut perceput aprioric prin 0, iar absidă “plină” este definită prin adevărul perceput post-aprioric prin infinit. Adevărul absolut perceput R1=0, este definit prin inversul adevărului absolut observat R1=1/R2, R1=1/ infinit, 1/infinit=0, iar adevărul absolut observat R2 =infinit este definit prin inversul adevărului absolut perceput R2 =1/R1, 1/0=infinit.
Absida “goală” este definită prin inversul absidei “pline”. Relaţia dintre absida “goală” şi absida “plină” este definită prin produsul relaţiei de multiplicare simetrică dintre adevărul absolut perceput R1 prin 0 şi adevărul absolut observat R2 prin infinit =1, R1xR2=1, 0x infinit =1.
Adevărul spaţiului eclezial este definit prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre adevărul perceput R1 al absidei “goale” diferit de adevărul absolut perceput R1=0 şi adevărul observat R2 al absidei “pline” diferit de adevărul absolut observat R2=infinit.
Relaţia de insimetrie simetrică dintre cele două abside definesc Big Bangul existenţei universului nostru. Omul îşi defineşte spaţiul nu prin relaţia materială dintre lungime şi lăţime sau prin relaţia dintre timp şi viteză ca în cazul lui Einstein, ci prin relaţia dualismului material-spiritual R2 al relaţiei de multiplicare asimetrică (R1-R2), în care relaţia spirituală R1 este definită prin înălţime, iar relaţia materială R2 este definită prin lungime şi lăţime.
Omul îşi defineşte spaţiul celor cinci adevăruri percepute aprioric, raportate prin înălţimea percepută aprioric la cele două elemente observate post-aprioric, sub raportul 5/3=1,618.
Intersecţia dintre mişcarea de multiplicare asimetrică dintre pronaos şi altar şi mişcarea de multiplicare simetrică dintre cele două abside defineşte semnul crucii.
Mişcarea de diagonală a relaţiei de insimetrie asimetrică prin actul liturgic dintre cele două abside: pătratul spiritual “gol” al adevărului aprioric perceput prin cele cinci simţuri pe înălţime şi pătratul material “plin” al adevărului observat prin cele trei elemente, defineşte spaţiul eclezial împlinit al planului model triconc, sub raportul R1/R2=5/3 =1,618. În evoluţia spaţiului eclezial absidele nu vor dispărea, ele se vor modifica ca mărime, în funcţie de mărimea naosului.
Relaţia de insimetrie asimetrică dintre absida “plină” a adevărului aprioric perceput R1 a celor cinci simţuri, raportate la adevărul absolut prin 0, şi absida “plină” a adevărului post-aprioric observat R2, a celor trei elemente lungime, lăţime şi înălţime raportate la adevărul absolut observat prin infinit se definesc într-un singur adevăr al Pantocratorului relaţiei de superpoziţie (R1)=0.
Relaţia dintre cele două abside a celor două adevăruri, observat şi perceput, se defineşte intr-un singur adevăr al actului liturgic din pătratul naosului. Singurul adevăr prin adevărul liturgic din naos defineşte relaţia de insimetrie asimetrică, iar relaţia de insimetrie asimetrică defineşte relaţia dintre absida “plină” a adevărului observat şi absida “goală” a adevărului perceput. Triconcul reprezintă semnul crucii, al echilibrului dintre spirit şi materie . Biserica “Sf. Treime” din Siret.
(Fig. 13.)
1. naos.
2. altar.
3. pronaos.
4. abside
Plan triconic
1. naos.
2.altar.
3. pronaos
4. abside fig.13
Turnul Pantocratorului
Înălţarea pătratului sacru prin succesiunea adevărului absolut, a o infinitate de pătrate prin sistemul de boltire moldovenesc defineşte turnul adevărului absolut, iar înălţarea pătratului sacru prin succesiunea adevărul observat al actului liturgic defineşte turnul Pantocratorului al adevărului observat.
Prin apariţia calotelor peste pronaos profan apare nevoia înălţării naosului sacru. Naosul fiind locul din care se petrece actul liturgic, faţă de care se raportează spaţiul eclezial. Naosul prin actul liturgic este locul înălţării turlei Pantocratorului, înălţimea este definită printr-un singur adevăr al înălţării lui Iisus la ceruri. Odată cu înălţarea turlei Pantocratorului peste naos, apare şi sistemul de boltire moldovenesc. (Fig.14)
Fig.14
Spaţiul eclezial triconc marchează şi va marca evoluţia spaţiului eclezial. Spaţiul eclezial triconc, prin relaţia de multiplicare asimetrică sub raportul R1 / R2=1,618, defineşte spaţiul eclezial împlinit. Spaţiul eclezial s-a împlinit prin bisericile din timpul lui Ștefan cel Mare.
Spaţiul eclezial împlinit îl putem observa grafic, prin analiza raporturilor dintre segmentele la care se împart secţiile spaţiilor ecleziale ale bisericilor, pe orizontală R2 şi pe verticală R1. Segmente ce înscriu relaţia dintre turla Pantocratorului şi pronaos, în figura geometrică a unui dreptunghi a cărui laturi se află sub raportul de aur, 5/3=1,618.
Diagonala formată între turnul Pantocratorului şi pronaos se înscrie într-un dreptunghi ale cărui laturi sunt sub raportul de aur. Spaţiul eclezial, prin raportul R1/R2=1,618, este definit spaţiu model “plin” împlinit. Omul se împlineşte material prin relaţia dualismului material (R2) a raportului relaţiei de multiplicare asimetrică R1/R2=1,618 şi se desăvârşeşte spiritual, prin relaţia dualismului spiritual-material (R1), a raportului relaţiei de succesiune R2/R1=0,618.
Spaţiul eclezial se împlineşte prin raportul R1/R2 =1,618, al lungimii de undă a luminii “văzute”, şi se desăvârşeşte prin raportul R2/R1=0,618, al luminii “nevăzute”. Spaţiul se împlineşte, prin adevărul observat de om, al lungimii de undă a luminii “văzute” egale cu 1,618 x10-35 şi se desăvârşeşte prin adevărul perceput al lungimii de undă a luminii “nevăzute” egale cu constanta h Plank de 0,62 x10-35.
Omul îşi defineşte lumina “văzută” =1,618, prin adevărul observat, iar lumina “nevăzută” =0,618 prin adevărul perceput. Omul îşi defineşte existenţa materială şi spirituală, prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre adevărul observat şi adevărul perceput. Omul îşi materializează adevărul observat prin lungimea de undă “văzută” de 1,618 x 10-35, în spaţiul eclezial împlinit al raportului relaţiei de multiplicare asimetrică R1/R2=1,618 şi îşi defineşte adevărul perceput prin lungimea de undă a luminii “nevăzute” de 0,618 x 10-35, în spaţiul eclezial desăvârşit al raportului relaţiei de succesiune R2/R1=0,618.
Adevărul absolut observat este definit prin raportul relaţiei de multiplicare asimetrică R1/R2=infinit, iar adevărul observat este definit prin raportul relaţiei de multiplicare asimetrică R1/R2=1,618. Adevărul absolut perceput este definit prin raportul relaţiei de succesiune R2/R1=0, iar adevărul perceput este definit prin raportul relaţiei de succesiune R2/R1=0,618.
Spaţiul eclezial, defineşte prin raportul R1/R2 diferit de 1 şi infinit, spaţiul “plin” observat R2, iar prin raportul R1/R2=1,618 spaţiul eclezial “plin” împlinit observat, R2. Spaţiul eclezial, defineşte prin raportul R2/R1 diferit de 1, 0, spaţiul “gol” perceput, R1, iar prin raportul R2/R1=0,618 defineşte spaţiul eclezial “gol” desăvârşit perceput, R1. Spaţiul adevărului observat este definit prin spaţiul “plin” împlinit R2, iar spaţiul adevărului perceput este definit prin spaţiul “gol” desăvârşit R1. Relaţia de insimetrie asimetrică dintre spaţiul “plin” observat R2 şi spaţiul “gol” perceput R1, defineşte spaţiul extins.
Fiecare biserică este marcată de spaţiul eclezial extins, al adevărului observat şi perceput al acelei perioade.
Spaţiul “gol” observat este definit material-spiritual R2, material prin lungime şi lăţime, iar spiritual prin înălţime. Spaţiul “plin” perceput, este definit spiritual-material R1, spiritual prin înălţare şi material prin înălţime. Spaţiul eclezial “plin” observat, este definit prin relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2), dintre R1 înălţime şi R2 lungime, lăţime, iar spaţiul eclezial “gol” perceput este definit prin relaţia de succesiune (R2-R1), dintre R2 înălţime şi R1 înălţare.
Spaţiul eclezial “plin” este definit prin observaţia spaţiului închis pe înălţime, lungime şi lăţime iar spaţiul eclezial “gol” este definit de percepţia spaţiului ”plin”, prin deschiderea lui pe înălţime prin înălţare.
Spaţiul eclezial “plin” observat este definit prin înălţime aprioric, iar prin lungime şi lăţime post-aprioric, iar spaţiul eclezial “gol” perceput este definit prin înălţimea post-apriorică şi prin înălţare apriorică. Spaţiul eclezial “plin” este observat închis pe orizontală prin lungime şi lăţime şi perceput deschis printr-un gol în ax pe înălţime, iar spaţiul eclezial “gol” este observat deschis pe înălţime şi perceput prin înălţare.
Spaţiul eclezial extins este definit prin suprapunerea spaţiului perceput deschis aprioric peste spaţiul observat închis post-aprioric. (Fig.24)
Spaţiul “plin” poate fi definit prin “corpuscul sau poziţie” iar spaţiul “gol” poate fi definit prin “undă sau viteză”. Spaţiul eclezial este definit prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre corpuscul şi undă sau dintre poziţie şi viteză prin spaţiul “plin” şi spaţiul “gol”. Observaţia este definită prin “poziţie” post-aprioric iar percepţia este definită prin “viteză “ aprioric. Spaţiul este definit post-aprioric, iar schimbarea spaţiului din spaţiu observat în spaţiul perceput este apriorică.
Schimbarea spaţiului din “plin” în “gol” este definită de relaţia de insimetrie asimetrică prin actul liturgic. Actul liturgic prin schimbarea spaţiului “plin” al raportului R1/R2=1,618 în spaţiul “gol” al raportului R2/R1=0,618 defineşte starea de graţie spiritual materială, iar schimbarea spaţiului “plin” al raportului R1/R2=infinit în spaţiul “gol” al raportului R2/R1=0 defineşte starea de graţie spirituală.
Spaţiul observat este definit prin inversul spaţiului perceput.
Spaţiul ”gol” perceput al dualismului spiritual-material (R1) este definit prin inversul spaţiului “plin” observat al dualismului material-spiritual (R2) iar relaţia de insimetrie dintre spaţiul “gol” perceput al dualismul spiritual-material (R1) şi spaţiul “plin” observat al dualismului material-spiritual (R2) defineşte spaţiul eclezial extins al dualismul extins.
Existenţa universului nostru este definită de relaţia dualismului extins al spaţiului extins. Omul, prin actul liturgic al cunoaşterii apriorice va transforma, spaţiul eclezial “plin” observat post-aprioric într-un spaţiul “gol” perceput aprioric, iar prin relaţia de insimetrie asimetrică va transforma spaţiul “plin” observat post-aprioric şi spaţiul “gol” perceput post-aprioric în spaţiul eclezial extins “plin” şi ”gol” sau în spaţiul existenţei noaste material spirituale. Spaţiul eclezial ca şi spaţiul existenţial, se dilată orizontal prin relaţia de multiplicare asimetrică spre raportul R1/R2=infinit şi se contractă vertical, prin relaţia de succesiune spre raportul R2/R1=0. Spaţiul eclezial dilatat de relaţia de multiplicare asimetrică defineşte spaţiul orizontal “plin” observat prin lungime şi lăţime, iar spaţiul eclezial contractat de relaţia de succesiune defineşte spaţiul vertical “gol” perceput prin înălţare. Relaţia de insimetrie asimetrică dintre spaţiul “plin” dilatat pe orizontală şi spaţiul “gol” contractat pe verticală defineşte spaţiul eclezial extins. Spaţiul se dilată prin observaţie post-aprioric şi se contractă prin percepţie aprioric.
Spaţiul “plin” observat. (Fig. 22)
1. Spaţiul “plin” este definit prin raportul relaţiei de multiplicare asimetrică a raportului R1/R2 cuprins între 1 şi infinit.
1.a. Spaţiul eclezial “plin” absolut este definit prin raportul relaţiei de multiplicare asimetrică R1/R2 =infinit.
1.b. Spaţiul eclezial “plin” neîmplinit pe orizontală este definit prin raportul relaţiei de multiplicare asimetrică R2/R1 cuprins între 1 şi 1,618. (Fig.11,12,13)
1.c. Spaţiul eclezial “plin” împlinit este definit prin raportul relaţiei de multiplicare asimetrică a R2/R1 = 1,618. (Fig.15)
1.d. Spaţiul eclezial “plin” pe orizontală şi verticală este definit prin raportul relaţiei de multiplicare asimetrică, R1/R2 diferit de 1, 1,618, infinit. (Fig.16)
Spaţiul eclezial “plin”observat. Fig. 22.
Evoluţia spaţiului eclezial o vom raporta la spaţiul eclezial împlinit al bisericilor lui Ştefan cel Mare, al raportului relaţiei de multiplicare asimetrică, R1/R2=1,618.
Evoluţia spaţiului eclezial o vom raporta la spaţiul eclezial împlinit al bisericilor lui Ştefan cel Mare, al raportului relaţiei de multiplicare asimetrică, R1/R2=1,618.
Relaţiile de comunicare a spaţiul eclezial împlinit “plin” dintre pronaos şi turnul Pantocratorului sunt închise pe verticală de structura construcţiei spre Pantocrator şi deschise spre naos pe înălţimea golului în ax (uşă). Relaţiile de comunicare “pline” cu naosul sunt definite de relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2) pe orizontală, în care relaţia R1 este definit prin deschiderea pridvorului, pronaosului, gropniţei, pe înălţime în ax, spre naos, iar relaţia R2 este definită prin lungimea şi lăţimea multiplicată asimetric în pridvor deschis, pridvor închis, pronaos, şi gropniţă. Relaţiile de comunicare “goale” cu Pantocratorul sunt definite de relaţia de succesiune (R2-R1) pe verticală, în care relaţia R2 este definită prin deschiderea pe înălţime, prin arce, a pronaosului către Pantocrator, iar relaţia R1 este definită prin înălţarea prin asimilare a pridvorului, pronaosului şi gropniţei în turnul Pantocratorului.
Spaţiul eclezial “gol” perceput. (Fig.23)
2. Spaţiul “gol” este definit prin raportul relaţiei de succesiune R2/R1, cuprins între 1 şi 0.
2.a. Spaţiul ”gol” absolut este definit prin raportul relaţiei de succesiune, R2/R1=0.
2.b. Spaţiul eclezial “gol” pe orizontală este definit prin deschiderea pronaosului spre altar prin doi-patru pilaştri, cu arce în loc de goluri în ax. (Fig.17)
2.c. Spaţiul eclezial “gol” pe orizontală şi verticală este definit prin deschiderea pronaosului spre altar pe înălţime prin arce.(Fig.18)
2.d. Spaţiul eclezial “gol” pe orizontală şi verticală este definit prin deschiderea pronaosului spre altar pe înălţime prin cupolă semicilindrică.(Fig.19)
2.e. Spaţiul eclezial “gol” extins pe verticală şi orizontală, este definit de deschiderea pronaosului prin înălţarea succesivă a înălţimilor arcelor pe diagonală până în Pantocrator. Spaţiul eclezial “gol” extins pe orizontală şi verticală este definit de relaţia de insimetrie asimetrică dintre spaţiul împlinit “plin” observat şi spaţiul desăvârşit “gol” perceput. Spaţiul eclezial extins este definit prin suprapunerea raportului spaţiului desăvârşit ”gol” perceput R2/R1=0,618 peste spaţiul împlinit “plin” observat R1/R2=1,618. Spaţiul “gol” perceput este definit prin spaţiul “plin” observat, “întors pe dos” sau “în oglindă”. (Fig.20)
2.f. Spaţiul eclezial “gol” pe verticală este definit prin suprapunerea deschiderii pronaosului prin înălţimea Pantocratorului, sub raportul R1/R2 mai mare ca 1,618, diferit adevărul luminii, “văzute” şi înălţarea lui prin asimilare până în Pantocrator, sub raportul R2/R1 mai mic ca 0,618, diferit de adevărul luminii “nevăzute”. Spaţiul "plin` se defineşte prin filmul alb-negru, spaţiul gol se defineşte prin filmul color, iar spaţiul căutat se defineşte prin filmul 3D.(Fig.21)
Spaţiul “gol” extins
Omul îşi defineşte spaţiul eclezial prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre spaţiul “plin” şi spaţiul “gol” al înălţării pronaosului prin deschiderea lui către Pantocrator. Omul îşi caută împlinirea şi desăvârşirea spaţiului eclezial prin relaţia de insimetrie asimetrică a suprapunerii spaţiului “gol” al raportului relaţiei de succesiune R2/R1 =0,618, peste spaţiul “plin” al raportului relaţiei de multiplicare asimetrică R1/R2 =1,618. Omul îşi defineşte spaţiul eclezial împlinit şi desăvârşit prin suprapunerea observaţiei spaţiului “plin” cu percepţia spaţiului “gol” prin actul liturgic.
Spaţiul “plin” este definit prin observaţia, volumetriei plin-materiale, iar spaţiul “gol” este definit prin deschiderea spaţiului “plin” de materie în spaţiul “gol” de materie, perceput prin audiţia directă a actului liturgic din naos şi vizualizarea directă a Pantocratorului. Actul liturgic transformă materia spaţiului “plin” în spiritul spaţiului “gol”. (Fig.24)
Spaţiul eclezial extins “plin” observat şi “gol” perceput împlinit-desăvârşit. Fig.24
Spaţiul eclezial “gol” este definit prin insimetria asimetrică a spaţiului eclezial “plin” sau spaţiul eclezial “plin” “întors pe dos”, sau “în oglindă”. Prin pictura bisericilor pe exterior, omul şi-a întors pe dos spaţiul interior la exterior, pentru a-l deschide nu numai spre Dumnezeul interior, observat din turnul Pantocratorului, ci şi spre Dumnezeul exterior, perceput din ceruri. Omul şi-a definit spaţiul eclezial prin adevărul observat, sub raportul R1/R2=1,618 şi şi-a deschis spaţiul eclezial prin adevărul perceput, sub raportul R2/R1=0,618, în care raportul R1/R2=1,618 este definit prin inversul raportului R2/R1=0,618. 1,618=1/0,618.
Spaţiul eclezial se dilată prin multiplicare asimetrică pe orizontală în spaţiul pridvorului deschis, pridvorului închis, pronaosului naosului, gropniţei şi se contractă pe verticală prin relaţia de succesiune prin asimilare în turnul Pantocratorului. Spaţiul eclezial se dilată pe lungime şi lăţime prin spaţiul “plin” şi se contractă prin înălţare în spaţiul “gol”. Spaţiul “plin” este dat post-aprioric prin multiplicarea asimetrică a spaţiului absolut aprioric şi se întoarce înapoi în spaţiul absolut aprioric prin succesiunea, înălţarea spaţiului “gol” aprioric.
1.b. Modelul “plin” orizontal, neîmplinit. Modelul” plin” orizontal este definit prin multiplicarea asimetrică a pătratului naosului sub raportul R1/R2 cuprins între 1 şi 1,618.
Modelul “plin” orizontal neîmplinit, defineşte evoluţia spaţiului eclezial al bisericilor: “Sf. Nicolae” Rădăuţi, prin raportul R1/R2=1,21 (Fig.11), Bălineşti, Războieni, Borzeşti, Piatra, Părhăuţi, Reuseni, Arbore, Văleni, prin raportul R1/R2= 1,41 (Fig. 12), „Sf. Treime” Siret prin raportul R1/R2=1,54 (Fig. 13)
1.c. Modelul “plin” orizontal, împlinit. Modelul “plin” orizontal împlinit este definit prin multiplicarea asimetrică, sub raportul R1/R2 = 1,618. Modelul “plin” orizontal împlinit, defineşte spaţiul eclezial al bisericilor perioadei lui Ștefan cel Mare, ”Sf. Ilie” Milişăuţi, Pătrăuţi, Voroneţ, Hârlău, Zahareşti. (Fig.15)
Fig.12-13-15
Fig.15
Spaţiul eclezial împlinit este definit prin multiplicarea asimetrică a lui Dumnezeu, “Fii asemeni Mie”.
Spaţiul eclezial împlinit este definit prin dualismul material (R2) al raportului relaţiei de multiplicarea asimetrică R1/R2=1,618. Omul îşi defineşte adevărul absolut observat prin raportul R1/R2=infinit, iar adevărul observat prin raportul R1/R2=1,618, ce defineşte lungimea de undă a luminii “văzute” de 1,62 x10-35 şi nu vede, nu observă dar percepe lungimea de undă a luminii “nevăzute” a constantei h Plank de 0,62-35. Omul îşi materializează adevărul observat al raportului luminii”văzute” R1/R2=1,618 în spaţiul eclezial împlinit “plin”. Omul îşi defineşte adevărul observat al relaţiei de comuniune dintre el şi Dumnezeu prin lumina “văzută”.
Omul prin spaţiul eclezial “plin” împlinit şi-a găsit conştienţa apriorică raportată la actul liturgic. Omul din pronaos, raportat la conştienţa actului liturgic din naos, şi-a materializat relaţia cu Dumnezeul din turnul Pantocratorului, printr-un spaţiu a cărui raport de aur R1/R2=1,618, îl împlineşte.
Odată cu conştientizarea spaţiului eclezial model “plin” prin Dumnezeul din turnul Pantocratorului, omul îşi caută împlinirea materială a raportului R1/R2=infinit prin mărimea lăcaşelor de cult pe orizontală şi desăvârşirea spirituală a raportului R2/R1=0, prin asimilarea şi deschiderea lor pe verticală până în turnul Pantocratorului.
Omul şi-a materializat spaţiul modelul “plin” împlinit în spaţiul eclezial al bisericilor lui Ştefan cel Mare. Omul îşi caută împlinirea materială prin relaţia de multiplicare asimetrică a pătratului în spaţiul material-spiritual sub raportul R1/R2=infinit, pe orizontală prin lungime şi lăţime pe pământ şi îşi găseşte desăvârşirea spirituală prin relaţia de succesiune a pătratului în spaţiul spiritual-material, sub raportul R2/R1=0 pe verticală prin înălţare la ceruri.
Omul îşi caută împlinirea spaţiului eclezial al adevărului observat „plin” pe orizontală prin relaţia de multiplicare asimetrică în pridvor deschis, pridvor închis, pronaos, gropniţă. El îşi caută desăvârşirea spaţiului eclezial al adevărului perceput “gol” pe verticală, prin asimilarea prin înălţare a spaţiului pridvorului deschis, pridvorului închis, pronaosului, gropniţei în turnul Pantocratorului.
1.d. Model 1”plin” pe orizontală şi verticală. Modelul ”plin” pe orizontală şi verticală este definit prin multiplicarea asimetrică, pe lungime şi lăţime a pătratului pronaosului modelului “plin” împlinit în pronaosul pătratului mărit al modelului “plin” pe orizontală şi verticală. Modelul “plin” pe orizontală şi verticală defineşte spaţiul eclezial al bisericilor de curte şi oraş, ”Sf. Ioan” din Vaslui, Bisericani, ”Precista” din Bacău, ”Sf. Nicolae” din Iaşi, Tazlău. (Fig.16 a)
Modelul “plin” pe orizontală şi verticală este definit prin multiplicarea spaţiului sacru, al pătratului naosului (R1) în spaţiul profan, mărit al pătratului pronaosului (R2).
Pătratul spaţiului pronaosului acestui model este mărit prin sacralizarea modelelor mormintelor martirilor, sfinţilor noştri. Omul îşi defineşte spaţiul mărit, al pronaosului observat orizontal, la nivelul pardoselii pietrelor funerare, raportat la percepţia sacralităţii lor, prin înălţarea pătratului mărit, într-un paralelipiped cu calotă.
Bisericile lui Ștefan au pronaosul pătrat, definit prin multiplicarea simetrică a pătratului naosului, a unui singur adevăr, a unui singur model, a lui Dumnezeu prin Iisus. Acest model de spaţiu eclezial este definit prin sacralizarea adevărului absolut din naos în pătratul adevărului observat din pronaos. Naosul e definit prin sacralizarea lui Iisus prin modelul lui Dumnezeu. Pronaosul acestui tip de spaţiu, este definit de sacralizarea martirilor prin modelul lui Iisus. Bisericile de oraş sunt definite prin sacralizarea omului urban prin modelele martirilor, iar bisericile de curte sunt definite prin sacralizarea proprietarului înmormântat, prin modelul lui Iisus.
Pătratul pronaosului acestui model este forma timidă de desprindere a pronaosului multiplicării simetrice, a unui singur adevăr, în pronaosul multiplicării asimetrice a mai multor adevăruri, a mai multor modele. Omul îşi defineşte spaţiul eclezial prin conştienţa cunoaşterii apriorice a unui singur adevăr, a unui singur model, dar neînţelegându-şi aprioricul, căută motivaţia acestuia, prin mai multe adevăruri a mai multor modele.
Prin prezenţa discretă a martirilor noştri la actul liturgic ne conştientizăm opţiunile de identificare a noastră faţă de noi prin Dumnezeu. Conştienţa cunoaşterii apriorice a adevărului absolut în Dumnezeu caută prin mai multe adevăruri observate acel model care să-l apropie cât mai mult de Dumnezeul adevărului absolut.
Acest tip de biserică cu pronaos mărit nu a apărut întâmplător în incinta curţilor domneşti şi în oraşe, el a apărut ca urmare a necesităţii unor funcţiuni, ca spaţiu funerar la bisericile de curte şi spaţiu pentru adăpostirea unui număr cât mai mare de enoriaşi, la bisericile de oraş.
Fig.16.a.
1.d. Modelul 2 “plin” pe orizontală. Modelul “plin” pe orizontală este definit prin multiplicarea asimetrică pe lungime a modelului “plin” împlinit. Modelul “plin” pe lungime defineşte spaţiul eclezial al bisericilor de mănăstire Neamţ, Dobrovăţ, Probota, Moldoviţa, Slatina, Bistriţa, Suceviţa. (Fig.16.b.)
Acest spaţiu eclezial este definit de dilatarea spaţiului pe orizontală, prin relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2), spre raportul R1/R2=infinit, printr-o infinitate de spaţii a unor infinităţi de adevăruri, din pridvorul deschis, din pridvor închis, pronaos, gropniţă.
Conştienţa cunoaşterii apriorice a adevărului absolut în Dumnezeu caută prin infinite spaţii ale adevărurilor observate (pridvor deschis, pridvor închis, pronaos, gropniţă), acel spaţiu care să-l apropie cât mai mult de Dumnezeu.
Acest tip de spaţiu eclezial este definit prin căutarea existenţei spirituale pe orizontală prin raportul relaţiei de multiplicare asimetrică (R1)/(R2) spre infinit. Relaţia de multiplicare asimetrică sub raportul (R1)/(R2) spre infinit, este definită prin multiplicarea asimetrică a spaţiului spiritual-material a singurului adevăr sacru al pătratului naosului (R1) în spaţiul material-spiritual (R2) al unei infinităţi de adevăruri profane orizontale dintre care fac parte : pronaosul, gropniţa, pridvorul închis, pridvorul deschis, alte turnuri în afara turnului Pantocratorului. Faţă de modelul ”plin” împlinit, pe lângă pronaos, naos, apare gropniţa, pridvorul închis şi pridvorul deschis. Aceste model de spaţiu eclezial este definit pe orizontală prin raportul relaţiei de multiplicare asimetrică R1/R2 mai mic ca 1,618.
Multiplicarea asimetrică a pătratului naosului spiritual-material raportat la pronaosul material-spiritual defineşte un spaţiu al incertitudinii definit gropniţă. Gropniţa este definită prin incertitudinea relaţiei de insimetrie asimetrică dintre spaţiul profan al pronaosului şi spaţiul sacru al naosului. Gropniţa este un spaţiu orizontal pe lungime şi lăţime definit prin înălţimea deschiderilor în ax a celor două ziduri, în prelungirea pronaosului şi în completarea naosului. Gropniţa este definită de spaţiul în prelungirea pătratului pronaosului, prin completarea înscrierii lui într-un dreptunghi. Spaţiul gropniţei şi pătratul naosului în completarea dreptunghiului este definit prin relaţia de succesiune prin asimilare, iar spaţiul gropniţei şi pătratul pronaosului în completarea dreptunghiului este definit prin relaţia de multiplicare asimetrică.
Gropniţa este un spaţiu profan prin morminte şi sacru prin spiritul martirilor. Gropniţa este un spaţiu al incertitudinii dintre pronaos şi naos, dintre profan şi sacru, dintre materie şi spirit. Gropniţa este un spaţiu al incertitudinii reculegerii material-spirituale dinaintea spaţiului spiritual-material al naosului, spaţiul actului liturgic. Spaţiul gropniţei este un spaţiu al căutării adevărului absolut prin mai multe adevăruri. Gropniţa este spaţiul incertitudinii dintre viaţa materială orizontală pe pământ şi viaţa spirituală verticală în "Rai", la fel cum este şi pridvorul deschis, un spaţiu al incertitudinii, dintre spaţiul interior şi spaţiul exterior.
Odată cu parcurgerea spaţiului eclezial al pridvorului deschis, pridvorului închis, pronaosului şi gropniţei spre naos apare un parcurs iniţiatic al stării de graţie material-spirituale. Parcursul iniţierii, prin starea de graţie material-spirituală, este definit de cunoaşterea material-spirituală, prin lumina ”văzută” a desfăşurărilor iconografice spre starea de graţie spiritual-materială a cunoaşterii spiritual-materiale, apriorice a actului liturgic din altar, prin lumina ”nevăzută”.
Prin apariţia gropniţei între pronaos şi naos, omul îşi conştientizează existenţa material-spirituală din pronaos, raportată la existenţa spiritual-materială din naos prin actul liturgic. Gropniţa este conştientizarea relaţiei dintre desăvârşirea noastră şi împlinirea noastră.
Interpunerea gropniţei între naos şi pronaos nu a fost întâmplătoare, pentru a ajunge din pronaosul existenţei material-spirituale în naosul turnului Pantocratorului, al existenţei spiritual-materiale, trebuie să trecem prin gropniţă, prin moarte. E locul de trecere spre împlinirea desăvârşirii în Dumnezeu.
Prin moarte ne vom izbăvi împlinirea în Dumnezeu, dar nu oricum, ci izbăviţi de desăvârşirea prin actul liturgic. Ne-am aşezat morţii alăturat naosului drept jertfă a conştientizării adevărului absolut în Dumnezeu, prin actul liturgic. Gropniţa alăturată naosului este definită de actul liturgic, prin modul în care omul şi-a definit existenţa material-spirituală.
Prin actul liturgic al adevărului credinţei în Iisus ne-am creat modele, Iisus fiind adevăratul model. Modele sunt şi martirii noştri care prin viaţa lor de jertfă s-au sfinţit şi i-am sfinţit. Modelul este definit de omul din ”oglindă” definit prin actul liturgic. Gropniţa creează legătura cu divinitatea, prin legătură cu noi prin noi ”în oglindă”, Omul “în oglindă” defineşte modelul, modelul “în oglindă” îl defineşte pe Iisus, iar Iisus “în oglindă” îl defineşte pe Dumnezeu. Gropniţa prin moarte, este legătura dintre pronaosul existenţei material-spirituale şi naosul existenţei spiritual-materiale. Gropniţa în evoluţia spaţiului eclezial va căuta să se metamorfozeze prin conştienţa apriorică a existenţei spirituale într-un spaţiu asimilat în naosul turnului Pantocratorului.
Observaţie. Biserica Mănăstirii Neamţ, deşi are aceeaşi dispunere a pronaosului şi gropniţei, făcând parte din aceeaşi familie de spaţii ca şi celelalte biserici ale perioadei, ipotetic spaţialitatea ei nu ar aparţine acestei perioade, ci unei perioade mai târzii, a spaţiilor Galatei. În acelaşi timp, gropniţa deschisă total către naos s-ar fi putut obţine lărgind golul uşii.
Fig.16.b.
Omul şi-a materializat spaţiul modelul “plin” împlinit în spaţiul eclezial al bisericilor lui Ştefan cel Mare.
Omul îşi caută împlinirea materială prin relaţia de multiplicare asimetrică a pătratului în spaţiul material-spiritual, sub raportul R1/R2=infinit, pe orizontală prin lungime şi lăţime pe pământ şi îşi caută desăvârşirea spirituală prin relaţia de succesiune a pătratului în spaţiul spiritual-material, sub raportul R2/R1=0 pe verticală prin înălţare la ceruri.
Omul îşi caută împlinirea spaţiului eclezial al adevărului observat „plin” pe orizontală prin relaţia de multiplicare asimetrică în: pridvor deschis, pridvor închis, pronaos, gropniţă, şi îşi caută desăvârşirea spaţiului eclezial al adevărului perceput “gol” pe verticală, prin asimilare prin înălţare, a spaţiului pridvorului deschis, pridvorului închis, pronaosului, gropniţei în turnul Pantocratorului.
Spaţiul eclezial “plin” a suferit intervenţii la pereţii despărţitori dintre pronaos şi naos prin lărgirea golului din ax; vom observa aceste intervenţii la multe din bisericile spaţiului eclezial “plin”, cum ar fi biserica mănăstirii “Sf. Ioan”, biserica “Sf. Dumitru” din Suceava, după cum observăm şi la unele din planurile prezentate.
2.b. Modelul 1 “gol” pe orizontală. Modelul “gol” pe orizontală este definit prin deschiderea pe orizontală a pronaosului şi gropniţei spre naos prin doi pilaştri cu arce. Modelul “gol” pe orizontală defineşte spaţiul eclezial al bisericilor Galata, Secu, Putna. (Fig.17.a.)
Aceste biserici sunt definite prin “spaţiul care se contractă pe verticală prin relaţia de succesiune (R2-R1)” spre raportul R2/R1=0, printr-un singur adevăr=0.
Modelul “gol” este definit prin “spaţiul care se contractă prin relaţia de succesiune (R2-R1) sub raportul R2/R1=0 într-un singur adevăr al Pantocratorului.
Gropniţa alăturată naosului a preluat din atribuţiile sacralităţii spaţiului naosului, participând alături de altar la actul liturgic. Altarul participă la actul liturgic prin jertfa lui Iisus, gropniţa participă la actul liturgic prin jertfa martirilor. Altarul participă la sacralizarea naosului prin adevărul lui Iisus, iar pronaosul participă la sacralizarea naosului prin adevărul martirilor. Participarea altarului deschis către naos prin adevărul lui Iisus se materializează prin relaţia de insimetrie asimetrică în deschiderea gropniţei către naos prin adevărul martirilor. Deschiderea gropniţei către naos se face prin dispariţia zidului despărţitor dintre naos şi pronaos şi prin preluarea sarcinilor zidului despărţitor de către doi (patru) pilaştri prin arce.
Dacă la bisericile tip Moldoviţa gropniţa este bine conturată ca spaţiu, la acest tip de biserică gropniţa este asimilată sacralităţii naosului printr-un spaţiu în care prerogativele spirituale ale naosului sunt extinse scaunului domnesc pe stânga şi scaunului arhiepiscopal pe dreapta, în susţinerea actului liturgic. Spaţiul nou creat micşorează distanţa materială dintre pronaos şi naos şi măreşte distanţa spirituală dintre pronaos şi naos prin interpunerea prerogativelor altor adevăruri reprezentate prin materializarea lor în scaunul domnesc şi scaunul arhiepiscopal. Omul şi-a materializat sacralitatea martirilor prin modele mondene de domnitor, arhiepiscop. Prin deschiderea gropniţei către altar, în relaţia dintre om şi Dumnezeu se interpune legiuitorul. Acest tip de biserică defineşte biserica bicefală, biserica prin stat şi statul prin biserică.
Fig.17.a.
2.b. Modelul 2 ”gol” pe orizontală. Asimilarea gropniţei la sacralizarea naosului prin reprezentaţi a dus la o falsă sacralizare, o desacralizare a pronaosului printr-o turlă, asemeni turlei Pantocratorului de peste naos.
Turla de peste pronaos este un semn de individualizare a sacralităţii spaţiului pronaosului şi a separării spaţiului ecleziastic prin două adevăruri, a două turnuri ale Pantocratorului, prin doi Dumnezei.
Altarul, prin turla Pantocratorului, defineşte existenţa spiritual-materială prin adevărul actului liturgic iar pronaosul, prin propria-i turlă, defineşte existenţa material-spirituală prin adevărul social.
Odată cu desacralizarea (individualizarea) pronaosului prin turlă, naosul îşi caută echilibrul prin multiplicare asimetrică a pătratului naosului într-un dreptunghi al naosului. Desacralizarea pronaosului destabilizează raportul întregului spaţiu eclezial. Spaţiul eclezial este supus adevărului absolut al lui Dumnezeu prin Iisus şi nu supus adevărului societăţii, printr-un reprezentant. Adevărul societăţii prin reprezentanţi este bazat pe adevăruri trecătoare.
Turla peste pronaos apare odată cu pretenţia omului de-a se ridica prin adevărul lui la nivelul adevărului lui Iisus. Spaţiul eclezial prin adevărul social se defineşte într-un spaţiu exterior, un spaţiu în completarea urbanului, şi nu un spaţiu în completarea actului liturgic. Astfel au apărut turle şi în afara spaţiului de ritual, de exemplu peste pridvor, având funcţia de clopotniţă.
Omul social caută ca spaţiul eclezial să vină în complectarea spaţiului urban printr-o mulţime de turle, cazul bisericii “Sf. Vasile” din Piaţa Roşie sau al altor catedrale. Aceste modele de biserici caută prin multiplicarea la infinit, a unei infinităţi de turle împlinirea materială, dar nu şi desăvârşirea spirituală.
Exemple de biserici: Galata, Secu. (Fig.17.b)
Pătratul pronaosului prin multiplicare asimetrică se deschide prin pilaştrii sau liber prin arc, spre spaţiul dreptunghiului naosului asimilat. Acest tip de biserică este definit de pătratul pronaosului deschis prin pilaştri către dreptunghiul asimilat al naosului. Relaţia dintre naos şi pronaos este dată de incertitudinea spaţiului asimilat.
Dacă nu ar exista incertitudine, nu ar exista căutarea. Incertitudinea a intervenit în definirea spaţiului eclezial, când omul şi-a pus adevărul martirilor prin spaţiul gropniţei alături de adevărul lui Dumnezeu prin spaţiul turnului Pantocratorului. Martirii fiind definiţi ca o incertitudine între om şi Dumnezeu, omul caută să-l materializeze pe Dumnezeu prin modele. Omul l-a materializat pe Dumnezeu prin incertitudinea gropniţei şi prin incertitudinea spaţiului asimilat.
Dumnezeu prin raportul R1/R2=infinit şi R2/R1=0 este o incertitudine a existenţei spirituale, incertitudinea face ca acel spaţiu să fie gropniţă, să fie spaţiu asimilat, să fie spaţiu şi nespaţiu, să fie tot şi nimic în acelaşi timp.
Spaţiul incertitudinii percepţiei asupra actului liturgic devine, din incertitudine, certitudinea unui spaţiu observat. Spaţiul incertitudinii apare când omul este raportat la conştienţa cunoaşterii apriorice a Raiului.
Fig. 17.b.
2.b. Modelul 3 ”gol” pe orizontală. Modelul “gol” pe orizontală este definit prin deschiderea pe orizontală a pronaosului spre naos prin doi pilaştri. Modelul “gol” pe orizontală defineşte spaţiul eclezial al bisericilor Aroneanu, Hlimcea, Burdujeni, ”Sf. Nicolae” Suceava, ”Sf. Ioan” Siret, Iţcanii Vechi, Bârnova, Nicoriţă, Mireuţi, Cristeşti-Iaşi, Miera, ”Sf. Teodori” Iaşi, Ruginoasa, Răducanu, Bălăneşti, Berzunţi, Dolheşti. (Fig.17.c)
La bisericile spaţiului eclezial model “plin” împlinit, din timpul lui Ştefan cel Mare, nu există spaţiul incertitudinii, nu se pune problema incertitudinii (existenţei lui Dumnezeu). Spaţiul eclezial al bisericilor lui Ştefan cel Mare a fost creat şi nu construit. Bisericile din perioada lui Ştefan cel Mare erau deschise doar prin uşi. Relaţie dintre om şi Dumnezeu prin gropniţa martirilor apare după ce ne-am conştientizat pretenţiile de martiri, de sfinţi.
Odată cu participarea omului la actul liturgic prin modele proprii de sfinţi se face deschiderea spaţiului pronaosului către altar, prin înlocuirea peretelui dintre pronaos şi altar prin doi pilaştri.
Exemple de biserici: Aroneanu, Hlincea, Burdujeni, “Sf. Nicolae” Suceava, “Sf. Ioan“ Siret, Iţcanii Vechi, Bârnova, Nicoriţă –Iaşi, Mireuţi, Cristeşti-Iaşi, “Sf. Onofrie”, Mera, Precista, “Sf. Teodori” Iaşi, Ruginoasa - Iaşi, Răducanu - Tg. Ocnei, Bălăneşti, Berzunţi, Dolheşti.
Tendinţa deschiderii pronaosului către naos prin mărirea golului uşii o găsim frecvent la bisericile bipartite (bisericile despărţite între pronaos şi naos printr-un perete plin, străpuns de un gol de uşa în ax).
Fig. 17.c.
2.b. Modelul 4 ”gol” pe orizontală. Modelul “gol” pe orizontală este definit prin deschiderea pe orizontală a pronaosului înalt spre naos, prin doi pilaştri. Modelul “gol” pe orizontală defineşte spaţiul eclezial al bisericii Dragomirna. (Fig.1.d)
Acest tip de biserică este definit prin relaţia de insimetrie asimetrică dintre spaţiul eclezial material-spiritual pe orizontală şi spaţiul eclezial spiritual-material pe verticală, în care spaţiul material-spiritual este definit prin relaţia de multiplicare asimetrică a pătratului pronaosului într-un dreptunghi, cât şi a pătratului naosului într-un dreptunghi, iar spaţiul spiritual-material este definit prin relaţia de succesiune, de înălţare a orizontalei într-un spaţiu eclezial sub raportul R1 (vertical)/R2 (orizontal) mai mare ca 1,618.
Spaţiul eclezial al biserici Mănăstirii Dragomirna prin raportul R1/R2 mai mare ca 1,618 este un spaţiu spiritualizat. Spaţiul dreptunghiul naosului, prin înălţarea în turnul Pantocratorului, vine în completarea spaţiului eclezial spiritual al bisericii Mănăstirii Dragomirna. Spaţiul Mănăstirii bisericii Dragomirna este un spaţiu eclezial spiritual, care prin înălţime capătă măreţie. Deşi măreţia este specifică comenzii sociale, profanul comenzii sociale a fost preluat de sacralitatea spaţiului spiritual.
Fig.17.d.
2.b. Modelul 5 ”gol” pe orizontală. Modelul “gol” pe orizontală este definit prin deschiderea pe orizontală a pronaosului cu turlă, spre naos, prin doi pilaştri. Modelul “gol” pe orizontală defineşte spaţiul eclezial al bisericilor : Trei Ierarhi, Cetăţuia. (Fig. 17e)
Faţă de tipul bisericii cu spaţiul pătratului pronaosului deschis către spaţiul dreptunghiului altarului la bisericile Trei Ierarhi si Cetăţuia, spaţiul pătratului pronaosului este înălţat printr-o turlă.
Înălţarea turlei peste pătratul pronaosului înseamnă sacralizarea spaţiului pronaosului, astfel au apărut două turle Pantocrator, una peste naos şi una peste pronaos. Turnul Pantocratorului de peste naos este susţinut de adevărul actului liturgic, iar turnul de peste pronaos este susţinut de adevărurile date de om prin legi, constituţie, etc. În spaţiul pronaosului bisericii “Trei Ierarhi “omul, prin adevărul social, îşi caută sacralizarea prin înălţare în turnul pronaosului. Sacralizarea spaţiului prin om şi pentru om demonstrează funcţia tipului de biserică, biserica domnească. Prin acest tip de spaţiu, domnitorii se credeau trimişii (unşii) lui Dumnezeu pe pământ.
Fig.17.e.
2.c. Modelul ”gol” pe orizontală şi verticală. Modelul ”gol” pe orizontală este definit prin deschiderea pe orizontală şi verticală spre naos. Modelul “gol” orizontal-vertical defineşte spaţiul eclezial al bisericilor: Curelari, Tâmplari, ”Sf. Nicolae” Târgul Ocna, Bisericani, Cucuteni, Leţcani, ”Sf. Spiridon” Iaşi, ”Sf. Spiridon” Iaşi, Herţa, Văratec, Sihăstria Secului, Frumoasa - Iaşi, Oancea - Iaşi. (Fig.18)
Spaţiul eclezial caracterizat prin centralizarea lui în jurul turlei Pantocratorului defineşte modelul de spaţiu ce va caracteriza secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Prin acest spaţiu eclezial, naosul îşi prelungeşte prerogativele sacralităţii turlei Pantocratorului spre un spaţiu total asimilat prin înălţare. Un spaţiu asimilat prin înălţarea turlei Pantocratorului. Prin multiplicare simetrică definim naosul sacru al adevărului lui Iisus prin actul liturgic, iar prin înălţarea lui Iisus definim turla spirituală a adevărului lui Dumnezeu prin Cuvânt, iar prin multiplicarea asimetrică a lui Iisus definim pronaosul profan al mai multor adevăruri omeneşti.
Omul, printr-o infinitate de oameni, prin multiplicare asimetrică a raportului R1/R2=infinit, defineşte căutarea împlinirii, iar prin înălţarea lor prin actul liturgic al lui Iisus într-un singur adevăr al raportului R2/R1=0, defineşte căutarea desăvârşirii. Cuvântul prin Iisus defineşte actul liturgic.
Spaţiul eclezial deschis prin înălţare este un spaţiu deschis atât pe orizontală cât şi pe verticală. Spaţiul deschis pe orizontală, cât şi pe verticală este un spaţiu al dialogului dintre omul din pronaos şi Dumnezeul din turn şi Iisus din altar prin actul liturgic.
Sacralizarea prin turle este căutarea deschiderii spaţiului orizontal prin înălţare pe verticală către divinitate. Numărul de turle nu ţine de individualizarea unor opţiuni sau a unei opţiuni, ca în cazul bisericii “Trei Ierarhi” şi nici de sacralizarea spaţiului eclezial, ca al bisericii Dragomirna, prin înălţarea pereţilor. În cazul acesta, sacralizarea spaţiului eclezial prin mai multe turle ţine de căutarea desăvârşirii prin înălţime, şi nu prin înălţare.
Sacralizarea spaţiului prin turle este deschiderea relaţiei verticale a omului cu Iisus, spre divinitatea lui Dumnezeu. Prin căutarea divinităţii lui Dumnezeu, noi căutam să fim înţeleşi prin înţelegerea divinităţii Lui. Deschiderea relaţiei om-Iisus a dus la unificarea pe orizontală a spaţiului pronaosului cu spaţiul naosului, prin verticala spaţiului sacralizat, înălţat spre înţelegerea divinităţii lui Dumnezeu. Aceste relaţii au dus la unificarea turlelor într-o singură turlă a Pantocratorului deschisă pe verticală spre spaţiul pronaosului, prin naos. Aceasta relaţie deschisă pe orizontală şi mai ales pe verticală spre turnul Pantocratorului prin naos va marca evoluţia arhitecturii spaţiilor ecleziale până astăzi.
Exemple de biserici. Răchitoasa, Curelari din Iaşi, Tâmplari, “Sf. Nicolae” din Târgu Ocna, Bisericani, Cucuteni, Leţcani, “Sf.Haralambie” Iaşi, „Sf. Spiridon” Iaşi, Herţa, Văratec, Sihăstria Secului, Frumoasa - Iaşi, încheind cu Ocea - Iaşi. Spaţiul eclezial al acestui tip de biserică se defineşte prin raportul spaţiului.
Fig.18.
2.d. Modelul 1 “gol” pe orizontală şi verticală. Modelul ”gol” pe orizontală şi verticală este definit prin deschiderea pe orizontală şi verticală spre naos. (Fig.19.a.)
Acest tip de spaţiu eclezial este definit prin relaţia dintre dreptunghiul pronaosului profan definit prin adevărul observat al raportului R1/R2=1,618 pe orizontală, sacralizat printr-o boltă circulară deschisă pe înălţime spre naos şi înălţarea dreptunghiului pronaosului prin asimilare în naosul pătratului turnului Pantocratorului.
Acest model de spaţiu eclezial definit prin relaţia dintre pronaosul dreptunghiului paralelipiped orizontal şi naosul dreptunghiului paralelipiped înălţat a marcat şi marchează spaţiul eclezial al bisericilor din 1890 până astăzi.
Modelul “gol” orizontal-vertical defineşte spaţiul eclezial al bisericilor construite din Fondul Bisericesc de arh. Karl Romstorfer, Sadova, Câmpulung Moldovenesc, Vama (Fig.19.a.) şi cele construite în perioada comunistă, Lisaura, de arh. N. Diaconu. (Fig.19.b.)
19a
19b
Exemple de biserici construite după 1990: Botoşana, Capul Câmpului, Capul Codrului, Mereni, Păraie Nigoteşti 1 şi Nigoteşti 2, Fălticeni, Păraie, Vlădeni, Reuseni, Boroaia 1 şi Boroaia 2, Drăgoieşti, Sasca Nouă, Măzănăieşti, Drăgoieşti, Berchişeşti, Pojorâta, Cîmpulung-Moldovenesc, Molid, Breaza, Vatra-Dornei, Ciocăneşti, Suceviţa, Marginea, ”Sf. Petru şi Pavel” Rădăuţi, ”Acoperământul Maicii Domului” biserica de incintă 1 şi biserica de mănăstire 2 Rădăuţi, ”Naşterea Mântuitorului” Rădăuţi, Zamostea, Pârteşti de Jos, “Sf. Gheorghe” Burdujeni-Suceava, paraclis în incinta Protopopiatului Suceava, proiectate de arh. Doru Olaş; ”Înălţarea Domnului” Pacea - Suceava, paraclisul “Sf. Ioan” Suceava, ”Acoperământul Maicii Domnului” Burdujeni - Suceava, ”Cuvioasa Paraschiva” Cumpărătura - Suceava, Ioneasa, ”Înălţarea Domnului” Botoşani, ”Sf. Trei Ierarhi” Suceava, ”Tuturor Sfinţilor” Siminicea, ”Sf. Împăraţi” Iaşi, ”Sf. Gheorghe” Obcini Suceava, ”Sf. Spiridon” Suceava, proiectate de arh. Ghe.Bratiloveanu; Tătăraşi – Suceava şi Cozăneşti, proiectate de arh. Nicolae Chirilă; Oituz – Suceava, proiectată de arh. Radu Olteanu; Moara proiectată de arh. Romeo Palaghiţă. (Fig.19.c.)
Fig.19.c.
fig.19 c
fig.19 c
fig.19 c
fig.19 c
fig.19 c
fig.19 d
fig.19 d
2.d. Modelul 2 “gol” pe orizontală şi vertical. Modelul ”gol” pe orizontală şi verticală este definit prin deschiderea pronaosului supralărgit pe orizontală şi prin deschiderea pronaosului supralărgit pe verticală printr-o boltă semicilindrică spre naos. Modelul “gol” orizontal-vertical defineşte spaţiul eclezial al bisericilor supralărgite în pronaos şi deschise prin boltă semicirculară spre naos.
Exemple de biserici: “Sf. Mina” din Obcini - Suceava, ”Sf. Gheorghe” - pompieri din Suceava, “Sf. Petru şi Pavel” din Sf. Ilie Suceava, proiectate de arh. Doru Olaş. (Fig.19.f.; 19.g)
Spaţiul eclezial al acestor biserici model este modelul premergător bisericilor de oraş şi catedralelor. Spaţiul eclezial al acestui model este un spaţiu cu aceeaşi compoziţie ca a bisericilor anterioare, doar că dreptunghiul pronaosului se va supralărgi, prin două buzunare laterale direcţiei de parcurs spre naos. Spaţiul dreptunghiului pronaosului este înălţat printr-o boltă semicilindrică spre naos.
Spaţiul eclezial prin supralărgirea pronaosului bisericii “Sf. Mina” din Obcini Suceava caută să-şi împlinească funcţia de spaţiu suplimentar al pronaosului ca adăpost pentru enoriaşi, cât şi cea de spaţiu complementar pronaosului prin forma pereţilor laterali, care să-l individualizeze.
Spaţiul suplimentar al pronaosului definesc bisericile de oraş (Fig.19.f.). Spaţiul eclezial al bisericilor de oraş, în cazul bisericii “Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt”, al cărei spaţiu este marcat prin pătratele boltirii moldoveneşti înscrise în cercul naosului, fiind ”reprezentarea universului infinităţilor multiplicării asimetrice”. Pătratul naosului se completează înscris în cerc prin cele două abside. Cele două abside, prin asimilaţie, completează spaţiul naosului în sacralizarea turlei Pantocratorului. Acest spaţiu caută să se împlinească prin asimilarea spaţiului eclezial în turla Pantocratorului prin cerc. (Fig.19.h.)
fig.19 f
fig.19 f
fig.19 g fig.19 h
fig.19 g
fig.19 h
2.c. Modelul 3 “gol” pe orizontală şi verticală. Modelul ”gol” pe orizontală şi verticală este definit prin deschiderea pronaosului supralărgit pe orizontală şi deschiderea pronaosului prin balcoane pe verticală printr-o boltă semicilindrică, spre naos. Modelul “gol” orizontal-vertical defineşte spaţiul eclezial al bisericilor cu buzunare şi balcoane laterale în pronaos: Catedrala din Fălticeni proiectată de arh. Eusebie Lateş; Catedrala din Vatra-Dornei, proiectată de arh. Ghe. Bratiloveanu; biserica ”Sf. Andrei” din Burdujeni - Suceava, proiectată de arh. C-tin Gorcea; biserica ”Sf. Cruce” din Obcini Suceava, catedrala “Naşterea Mântuitorului Iisus” din Suceava, proiectate de arh. Doru Olaş. (Fig. 20.a., 20.b., 20.c., 20.d.)
Spaţiul eclezial al acestui model caută să-şi adăpostească mulţimea enoriaşilor urbani atât prin mărimea spaţiului, cât şi prin suplimentarea mărimii spaţiului. Spaţiul suplimentar este obţinut prin supralărgirea dreptunghiului pronaosului pe cele două părţile laterale ale sensului de parcurs spre naos şi prin înălţarea lui prin balcoane. Spaţiul dreptunghiului pronaosului este înălţat prin una sau două calote susţinute prin stâlpi cu arce, deschis spre naos şi spre supralărgirile cu balcoane.
Pronaosul devine spaţiul opţiunilor asimilate prin adevărul înălţării naosului în turla Pantocratorului. Sacralizarea prin Pantocrator este sacralizarea printr-un singur adevăr, iar sacralizarea prin balcoane este definită printr-o mulţime urbană de adevăruri.
Spaţiul eclezial al acestui tip de biserică este definit de spaţiul dreptunghiului orizontal prin înălţarea balcoanelor spre turla Pantocratorului. Acest model nu s-a sacralizat prin turla de peste pronaos, a adevărului urban, printr-un reprezentat domnitor, ca la biserica ”Trei Ierarhi” din Iaşi, acest model s-a sacralizat prin balcoanele de peste supralărgirile laterale ale pronaosului. Adevărul mulţimii s-a sacralizat prin înălţarea prelungirii pronaosului în balcoane. Balcoanele, prin înălţarea pronaosului sacralizează mulţimea din stradă prin singurul adevăr al înălţării. Spaţiul eclezial prin sacralizarea mulţimii, urbanului, defineşte acest tip de biserică, ca o necesitate în căutarea împlinirii.
Spaţiul bisericilor de acest tip defineşte catedrala. Catedrala este definită prin împlinirea mulţimii urbane. Catedrala îşi caută împlinirea prin mărimea ei, iar desăvârşirea prin participarea mulţimii urbanului la actul liturgic. La bisericile de oraş cât şi la catedrale, necesitatea devine sacralitate.
20 a
Fig.20.b.
Spaţiul eclezial al catedralei a apărut odată cu aglomerările urbane. Spaţiul eclezial al catedralei a apărut ca o necesitate materială şi spirituală a urbanului. Catedrala este spaţiul care reprezintă chintesenţa tuturor spaţiilor ortodoxe din zonă şi adăpostul spiritual al tuturor enoriaşilor din zonă (cât este posibil).
Mărimea materială a catedralei este dată de necesitatea adăpostirii enoriaşilor din zonă, iar înălţimea catedralei este dată de încărcătura spirituală a acestei zone.
Relaţia de insimetrie asimetrică a raportului dintre materie prin mărimea catedralei şi spiritul ortodox al acestei zone, defineşte volumetria catedralei din Suceava. Mărimea catedralei este raportată la aglomeraţia urbană de enoriaşi din zonă. Aglomeraţia urbană a enoriaşilor din Suceava necesită, ca şi la bisericile de oraş, suplimentarea spaţiului eclezial prin supralărgirea pronaosului pe lateralele direcţiei de parcurs prin două buzunare laterale, peste care se pun balcoane.
Suplimentarea spaţiului eclezial prin supralărgirea pronaosului, defineşte sacralizarea spaţiului pronaosului prin înălţarea balcoanelor spre Pantocrator. Sacralizarea pronaosului prin suplimentarea spaţiului, este o comandă socială, aceasta contravenind spaţiului ortodox.
Prin catedrala de la Suceava se încearcă redimensionarea spaţiului eclezial, după noi criterii materiale, improprii spiritului ortodox. Acest spaţiu trebuie să ni-l asumăm, odată ce ne-am asumat şi responsabilitatea sitului. Responsabilitatea sitului a fost moştenirea urbanizării intensive, din timpul comunismului, nesusţinută spiritual. prin amplasarea de mici lăcaşe de cult de cartier. Acest lucru a creat decalajul dintre comanda socială comunistă materială faţă de necesitatea spirituală a populaţiei urbane, preponderent ortodoxă. Drept urmare, catedralele apărute în spaţiul ortodox sunt influenţate de modelul catedralelor catolice.
Catedrala ortodoxă din Suceava, faţă de restul catedralelor ortodoxe construite, este marcată de încărcătura spirituală a fondului eclezial construit din zonă. Cunoaşterea apriorică a adevărului observat prin actul liturgic al acestei zone marcate de bisericile lui Ştefan cel Mare şi de alte biserici din zonă, au definit volumetria spaţiului eclezial al Catedralei. Spaţiul eclezial al Catedralei a venit în completarea spaţiilor ecleziale existente din această zonă, în care locuitorul caută să-şi găsească firescul ortodox local. Spaţiul suplimentar, al balcoanele a dus la sacralizarea pronaosului prin înălţare. Înălţarea pronaosului ţine de necesitatea adăpostirii mulţimii, în cazul catedralelor şi bisericilor de oraş. Necesitatea balcoanelor raportată la mulţimea urbană de enoriaşi defineşte înălţarea întregului volum al catedralei. Pronaosul prin balcoane devine un spaţiu asimilat prin înălţarea turnului Pantocratorului.
Relaţia dintre pronaos şi naos este definită prin relaţia dintre: 1. Relaţia de multiplicare asimetrică (R1-R2), în care relaţia R1 este definită prin înălţimea balcoanelor, iar relaţia R2 este definită pe orizontală, prin lungimea şi lăţimea pronaosului cu supralărgirile laterale şi 2. Relaţia de succesiune (R2-R1) în care relaţia R2 este definită pe verticală prin înălţimea balcoanelor, iar relaţia R1 este definită prin deschiderea prin înălţare spre turla Pantocratorului. Mărimea pătratului naosului este definită prin prelungirea pe lăţime a pronaosului cu cele două supralărgiri.
În general, la majoritatea catedralelor, mărimea pătratului naosului este dată numai de lăţimea pronaosului fără prelungirea celor două supralărgiri laterale. Prin mărirea pătratului naosului la lăţimea pronaosului mărit, spaţiul balcoanelor este asimilat sacralităţii înălţării pătratului naosului în turnul Pantocratorului.
Relaţia dintre naos, pronaos şi turla Pantocratorului va crea un raport pe înălţime care se va echilibra prin mărimea turlei, raportată la înălţimea pronaosului prin balcoane şi prin lăţimea pronaosului împreună cu spaţiul suplimentar al celor două buzunare laterale.
Spaţiul eclezial prin înălţare se va împlini prin raportul R1/R2 =1,618, dintre pronaosul lărgit şi înălţimea turlei Pantocratorului. Turla Pantocratorului prin mărirea pătratului naosului este percepută ca elementul principal al spaţiului eclezial ortodox.
Înălţarea turlei Pantocratorului este definită de relaţia de succesiune a multiplicării pătratului naosului, prin sistemul de boltire moldovenesc, a două registre a câte opt arce, până în calota Pantocratorului. Structura sistemului de boltire moldovenesc este reprezentată pentru prima data la această catedrală, atât interior cât şi exterior.
Mărimea turlei Pantocratorului este definită de înălţare, prin comanda mulţimii enoriaşilor care trebuiesc adăpostiţi la balcoane. Spiritul mulţimii defineşte mărimea turlei Pantocratorului, spiritul oraşului defineşte spaţiul eclezial al catedralei. Relaţia prin înălţare a pronaosului spre turnul Pantocratorului este definită prin bolţi şi calote dispuse pe axul catedralei, într-o ordine crescătoare, de la pridvor către naosul turnului Pantocrator.
Balcoanele sunt necesităţi asimilate, spirituale, comandate de mulţime, în căutarea adevărului. Balcoanele sunt nivelul asimilat al conştientizării mulţimii prin adevărul absolut al conştienţei apriorice. Balcoanele transformă materialul (mulţimea, profanul) în sacru. Mulţimea enoriaşilor este transformată dintr-o cantitate într-o calitate a spaţiului eclezial. Dintr-o necesitate materială, balcoanele s-au transformat într-o necesitate spirituală. Catedrala este spaţiul unde se transformă materia în spirit, cantitatea în calitate. Prin înălţarea prin balcoane a pronaosului, omul este susţinut de alţi oameni în căutarea adevărului. Prin balcoane, omul şi-a sacralizat pronaosul prin spiritul aproapelui.
Catedrala este o reprezentare spirituală la nivelul mulţimii prin individ, sacralizarea aproapelui, din individ în mulţime. Turnul catedralei s-a înălţat prin infinitul mulţimii lui Dumnezeu, şi nu prin neinfinitul unui individ urban. Spaţiul eclezial al pronaosului este deschis către naos, dar şi faţă de pridvor.
Pridvorul este o prelungire a pietonalului străzii în interiorul spaţiului eclezial. Accesul pietonal este definit ca participare materială pe orizontală directă a străzii, la actul liturgic pe verticală prin înălţarea din naosul turnului Pantocrator. Omul prin mulţimea urbană sacralizează acest loc în Catedrala “Naşterea Mântuitorului Iisus” din Suceava.
fig. 20 c
Fig. 20.c.
În completarea studiului s-au ataşat şi cele două variante ale Catedralei Neamului proiectate de arh. Doru Olaş. (Fig.20.d., 20.e.)
1. Proiect propus pentru Catedrala Nemuririi Neamului prin reprezentarea Trinităţii, prin cele trei provincii: a Moldovei, a Ţării Româneşti şi cea a Ardealului, prin trei turle legate prin zidul iniţiatic al izbăvirii noastre, prin mişcarea de diagonală. (Fig. 20.d)
2) Proiectul propus pentru Catedrala Nemuririi Neamului, printr-o catedrală care poate fi amplasată la Oradea , la Timişoara , la Dorohoi sau la Zamostea, deosebirile fiind legate doar de locaţie şi mărime. (Fig.20.e)
fig.20d
Fig. 20.e.
2.e. Modelul “gol” vertical-orizontal, desăvârşit. Modelul ”gol” vertical-orizontal este definit prin deschiderea pronaosului spre turnului Pantocratorului, pe diagonală. Modelul ”gol” vertical-orizontal desăvârşit este definit sub raportul R1/R2=1,618. Modelul “gol” desăvârşit defineşte spaţiul eclezial al bisericilor: catedrala propusă ”Naşterea Mântuitorului Iisus” din Suceava şi biserica ”Naşterea Maicii Domnului” lângă Tribunalul din Suceava, proiectate de arh. Doru Olaş. (Fig. 21.a.,21.b.)
Spaţiul eclezial al bisericii “Naşterea Maicii Domnului” este marcat de spaţiul bisericilor de oraş prin suplimentarea spaţiului pronaosului cu două buzunare laterale şi cu balcoane peste cele două buzunare laterale.
Spaţiul eclezial al acestui model este definit de relaţia de insimetrie asimetrică dintre spaţiul “plin” observat împlinit şi spaţiul “gol” perceput desăvârşit, prin suprapunerea lor în spaţiul eclezial extins.
Împlinirea spaţiului eclezial ”plin” la acest model este definită prin materializarea relaţiei de multiplicare asimetrică dintre lungimea pronaos-naos şi înălţimea turlei Pantocratorului sub raportul R1/R2 =1,618.
Spaţiul eclezial “gol” R1 este definit prin inversul spaţiului “plin” R1=1/R2, în care R1= 1/ 1,618, R1=0,618. Iar spaţiul eclezial “gol” este definit de deschiderea spaţiului “plin” prin inversul ei 1/1,618 =0,618, iar spaţiul eclezial “plin” R2 este definit prin inversul spaţiului “gol” R2=1/R1 în care R2= 1/ 0,618, R2=1,618. Spaţiul eclezial “plin” R2 este definit de relaţia “plină” pe diagonala dintre pronaos şi Pantocrator, sub raportul R1/R2=1,618, iar spaţiul “gol” R1 este definit prin relaţia “goală” pe diagonală dintre pronaos şi Pantocrator, sub raportul R2/R1=0,618. Relaţia de insimetrie asimetrică dintre spaţiul ”plin” R2 al raportului R1/R2=1,618 şi spaţiul “gol” R1 al raportului R2/R1=0,618 defineşte spaţiul eclezial extins al existenţei material-spirituale.
Pantocratorul, prin înălţare, defineşte diagonala relaţiei spaţiului deschis “gol” desăvârşit R1. Spaţiul pronaosului asimilat în turnul Pantocratorului prin înălţare defineşte deschiderea spaţiul pridvorului prin doi stâlpi către naos. Deschiderea pridvorului închis spre pronaosul asimilat în naos poartă spiritualitatea gropniţei martirilor noştri, din închisorile comuniste.
Spaţiul pridvorului este sacralizată printr-o semicalotă care participă la actul liturgic din naosul asimilat cu pronaosul. Spaţiul pridvorului capătă prerogativele gropniţei prin legătura pe care o face dintre spaţiul asimilat al pronaosului şi naosului, înălţat în turla Pantocratorului şi spaţiul exterior al străzii.
Pronaosul, prin asimilare, a luat prerogativele naosului, iar pridvorul a luat prerogativele gropniţei, în timp ce strada a luat prerogativele pronaosului.
Acest tip de spaţiu eclezial defineşte un nou concept de integrare a participării mulţimii urbane la actul liturgic, prin adevărul conştienţei apriorice a martirilor din pridvor, ce s-au sacrificat pentru adevărul liturgic.
Pridvorul închis este definit printr-un spaţiu care poartă spiritul gropniţei prin martiri şi materialitatea pronaosului prin mulţimea urbană a străzii. Dacă la catedrala din Suceava mulţimea urbană de enoriaşi, prin pridvor, participă din pronaos la actul liturgic, la acest model mulţimea urbană de neenoriaşi, prin pridvor, participă din stradă la actul liturgic.
Acest spaţiu al pridvorului este un spaţiu al incertitudinii dintre interior şi exterior, un spaţiu al comuniunii dintre profanul urban şi sacrul eclezial. Pridvorul capătă sacralitatea pronaosului, dar nu prin mulţimea enoriaşilor care participă la actul liturgic, ci prin atitudinea mulţimii fată de neadevărul comunismului.
Elementele structurale ale acestui spaţiu eclezial tinde spre o rezolvare structurală, pe diagonala relaţiei “deschise” dintre pronaos şi Pantocrator. (Fig. 21.b.)
fig.21.a
Fig. 21.b.
2.f. Modelul “gol” pe verticală. Modelul ”gol” vertical este definit prin suprapunerea pronaosului peste naos, în Turnul Pantocratorului. sub raportul R1/R2 mai mare ca 1,618.
Modelul “gol” vertical, defineşte spaţiul eclezial al catedralei din Gura Humorului, proiectată de arh. Gh. Bratiloveanu. Acest tip de spaţiu este definit prin înălţime şi nu prin înălţare, deoarece altarul este definit prin multiplicarea simetrică a lui Dumnezeu în Iisus prin actul liturgic din altar şi nu prin multiplicarea simetrică a lui Dumnezeu în om.
Omul este definit prin relaţia de multiplicare asimetrică prin “Fii asemeni Mie”, şi nu prin relaţia de multiplicare simetrică “Fii la fel ca Mine”. Fiecare om în parte prin spaţiul suprapus prin altar s-ar defini prin multiplicarea simetrică a lui Dumnezeu, în câte un Iisus, care şi-ar spune propriul adevăr liturgic.
Omul actual este definit de adevărul liturgic al observaţiei raportului R1/R2=1,618 şi nu de adevărul raportului R1/R2 mai mare ca 1,618.
Omul îşi defineşte adevărul observat prin lungimea de undă a luminii “văzute” sub raportul R1/R2=1,618 şi nu prin adevărul observat al lungimii de undă a luminii “văzute” sub raportul R1/R2 mai mare ca 1,618. (Fig. 22.)
Scopul acestui studiu este de a căuta noi elemente de analiză, prin care să avem posibilitatea deschiderii unor noi concepte în elaborarea spaţiului arhitectural, concepte care să ţină cont de relaţia de comuniune a omului cu universul.
Am prezentat acest studiu ca un răspuns la întrebarea pe care mi-o adresez în privinţa direcţiei evoluţiei arhitecturii. Arhitectura actuală îşi caută numai împlinirea materială, şi nu desăvârşirea spirituală. Arhitectura noului concept, care să aibă la bază adevărul comuniunii dintre materie şi spirit, prin relaţia dualismului extins, defineşte arhitectura extinsă.
Arh. Doru OLAŞ
